Salariaţii din administraţia locală aşteaptă cu sufletul la gură rectificarea bugetară care le aduce fonduri de la stat, după ce şi-au umflat salariile cu mult peste puterile comunităţilor locale. Multe primării au ajuns la fundul sacului cu banii care le-au fost alocaţi şi, de voie, de nevoie, şi-au redus salariile cu 20% până vin banii de la Finanţe. Vicepremierul Paul Stanescu a anunţat că, la finalul lunii iulie, Guvernul va face o rectificare bugetară pozitivă, astfel încât "toată lumea să aibă cel puţin bani de salarii".
Majorarea salariilor atârnă greu în bugetele locale, în condițiile în care încasările sunt mici şi salariile mari. Statul va face o rectificare bugetară până la finalul lunii, ca să asigure diferența de bani, a anunţat Eugen Teodorovici, ministrul Finanţelor Publice.
Primarii din toată ţara aşteaptă cu nerăbdare rectificarea de buget din luna iulie, fie pentru că au rămas fără bani de salarii, fie pentru că nu mai au bani pentru investiţii.
„La noi, angajaţii au fost de acord temporar cu o reducere a lefurilor cu 20%. Se va intra în recuperări la un moment dat, însă era singura soluţie viabilă, şi ei au înţeles că este pentru binele tuturor. Trebuie să ne descurcăm şi să găsim soluţii“, a mai afirmat Mădălin Ungureanu, edilul din Băleşti. Nici la Turcinești situația nu este roză. Conform consilierului PSD Vasile Gogălniceanu, fost primar al localității, dacă nu vine rectificarea bugetară, vor fi probleme cu plata salariilor.
Ministrul de Finanțe, Eugen Teodorovici, a declarat că, în ultima săptămână a lunii iulie, va avea loc primă rectificare bugetară din acest an, și nu s-a pus problema să nu fie fonduri pentru salarii, dar sunt câteva primării în care e nevoie de asigurarea prioritară a cheltuielilor de funcționare.
Legea nr. 153/2017 le-a permis celor din administrația locală să ajungă la lefuri uriașe. Primarul unei comune care are între 3.000 și 5.000 de locuitori are un salariu maxim de 8.550 de lei pe lună, iar un viceprimar ajunge la un salariu de 6.650 de lei, conform legii. În plus, salariaţii din primăriile care au proiecte din fonduri europene pot primi un spor de 25% care se aplică la salariu după ce acesta a fost majorat. Așadar, unii primari și viceprimari încasează sume colosale.
10.003 lei este salariul maxim net pe care îl încasează primarul unui municipiu reședință de județ.
“ Ca și element esențial al rectificării din această lună, prima din acest an, luăm în considerare toți banii cheltuiți pentru funcționare, investiții, asta e abordarea pentru rectificarea din iulie"
Eugen Teodorovici, ministrul Finanțelor
Peste 40% dintre comunele ţării nu pot susţine majorările salariale ale funcţionarilor locali