x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Revenirea economică a Marii Britanii va fi “dureroasa si prelungită”

Revenirea economică a Marii Britanii va fi “dureroasa si prelungită”

19 Oct 2009   •   00:00

Marea Britanie va avea o revenire economică "dureroasă şi prelungită", în formă de "VW", economia Regatului urmând "să se lovească de pragul de jos" timp de încă 18 luni, potrivit analiştilor de la Ernst and Young Item Club.

Acest lucru se va întâmpla din cauza depresiei din zona consumatorilor şi reducerilor semnificative de cheltuieli publice care vor fi probabil introduse după următorul scrutin electoral, astfel că analiştii anticipează că Marea Britanie va reveni la o creştere economică normală abia în anul 2012.

Ernst and Young Item Club anticipează o creştere economică de 1% anul viitor şi 2% în 2011, prognoze care contrazic proiecţiile oficiale ale guvernului, de 1,5% pentru 2010, respectiv 3,75% pentru 2011 - nivel care ar reprezenta "revenirea la normalitate".

×