x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Rezervele valutare au scăzut, aurul se menţine

Rezervele valutare au scăzut, aurul se menţine

de Valentin Gros    |    02 Apr 2019   •   10:18
Rezervele valutare au scăzut, aurul se menţine
Sursa foto: Stockbyte/Getty Images

Rezervele valutare la Banca Naţională a României (BNR) însumau 32 miliarde de euro la 31 martie, în scădere faţă de 28 februarie, când nivelul era de 32,5 miliarde de euro.

În cursul lunii martie au avut loc Intrări de 997 milioane euro, reprezentând modificarea rezervelor minime în valută constituite de instituţiile de credit, alimentarea conturilor Ministerului Finanţelor Publice, alimentarea contului Comisiei Europene și altele, informează un comunicat BNR.

De asemenea, în aceeaşi lună au avut loc ieşiri de 1.458 milioane euro, reprezentând modificarea rezervelor minime în valută constituite de instituţiile de credit, plăţi de rate şi dobânzi în contul datoriei publice şi a altor obligaţii externe denominate în valută (436 milioane euro) şi altele.

Rezerva de aur s-a menţinut la 103,7 tone. În condiţiile evoluţiilor preţurilor internaţionale, valoarea acesteia s-a situat la 3,8 miliarde de euro.

Rezervele internaţionale ale României (valute plus aur) la 31 martie 2019 au fost de 35,9 miliarde de euro, faţă de 36,4 miliarde de la 28 februarie 2019.

 

×