Banca Naţională a României (BNR) este gata să apere cursul leului de speculatori după ce guvernatorul Mugur Isărescu a arătat ieri că există o ruptură între nivelul actual şi fundamentele economiei.
Isărescu a criticat subtil, cu pilde şi exemple, atacurile asupra leului într-o conferinţă de presă. “De la începutul anului, coroana cehă, forintul, zlotul şi leul s-au depreciat semnificativ faţă de euro”, a spus Isărescu (foto). El a adăugat că variaţia leului trebuie să fie rezonabilă, deşi contextul actual, în care comenzile pentru export au scăzut, face necesară o anumită ajustare. BNR este pregătită să acţioneze pentru a preveni eventuale mişcări destabilizatoare ale cursului de schimb, a mai spus guvernatorul Băncii Centrale, care consideră că deprecierea monedei naţionale din ultima perioadă a fost nejustificată. Raportat la 2008, leul a pierdut 7,48% faţă de euro, în vreme ce zlotul polonez a pierdut 12,5%, ca şi forintul, în vreme ce coroana cehă a scăzut cu circa 6,8%.
DEPRECIEREA FACE RĂU
Isărescu s-a referit la conceptul economic de “boală olandeză”. Guvernatorul a punctat, astfel, faptul că în urmă cu câţiva ani, investiţiile străine masive au urcat cursul leului faţă de euro, iar exportatorii se plângeau că rămân necompetitivi, în timp ce acum se prezintă situaţia inversă, de “pesimism negru”, când ambele variante sunt, de fapt, greşite. Depăşirea anumitor cote de depreciere a leului, coroborată cu o politică monetară şi fiscală “tare”, ar putea pune presiune pe creşterea inflaţiei şi adâncirea recesiunii, a mai completat Mugur Isărescu. “Dacă deprecierea cursului depăşeşte anumite cote şi mai ai în spate o politică monetară tare, care deja există, şi o politică fiscală tare (...), deprecierea nu numai că nu contribuie la reducerea balanţei de plăţi, ci măreşte inflaţia şi adânceşte recesiunea”, a explicat guvernatorul. El a spus că deprecierea s-a bazat în decembrie pe mişcări exagerate ale pieţei şi pe “profeţiile pieţei”, fiind lipsite de fundamente economice.
SPECULĂ DESTABILIZATOARE
Guvernatorul s-a referit şi la atacul asupra leului din octombrie, precizând că nu este împotriva “speculei”, dar că aceasta are caracter destabilizator. Isărescu a atacat în termeni foarte duri băncile străine care au atacat leul, precizând că “au fabricat” rapoarte defavorabile României în speranţa că situaţia se va destabiliza şi cursul va ajunge la nivelurile dorite de aceştia, după care îşi vor marca profiturile şi vor pleca. Deşi nu a dat nume, ţinta lui Isărescu era foarte clară: Goldman Sachs. Fosta bancă de investiţii, anunţa într-un raport că România a avut o penetrare a creditării mai mare decât alte state în curs de dezvoltare şi că leul este supraevaluat. Isărescu a spus că, “dacă în mod normal băieţii deştepţi nu lasă urme, în cazul atacului din octombrie au lăsat dâre întregi” prin închiderea poziţiilor la trei săptămâni după perioada normală.
Fiţele trebuie să dispară
Banca Naţională analizează, împreună cu reprezentanţii Guvernului, suma optimă care ar fi de împrumutat de pe plan extern, în condiţii de costuri cât mai avantajoase şi cu un calendar rezonabil de returnat, conform lui Isărescu. România trebuie să ia în considerare fondurile europene şi că în prezent se face o evaluare şi a capacităţii de absorbţie. “Avem în vedere împrumuturi de balanţă de la UE, dar şi împrumuturi suplimentare de la Banca Europeană pentru Investiţii”, a spus guvernatorul. Datoria pe termen scurt este de 24 de miliarde de euro, dar că aceasta este doar “statistic” şi că nu toată aceasta va deveni exigibilă de plată în acest an. Isărescu a mai arătat cu degetul şi companiile din România, multinaţionale sau nu, care s-au împrumutat direct de la băncile din străinătate, fără a apela la sucursalele din România. Astfel, peste 2.000 de companii datorează 14 miliarde de euro. Isărescu a mai spus că “fiţele” trebuie să dispară şi că nu va ajuta companiile care au luat decizii economice greşite. El a dat ca exemplu ipotetic importarea a 20.000 de maşini de lux care apoi nu se mai vând, clienţii nu mai pot plăti leasingul şi aduc cheile maşinii înapoi din cauza crizei economice. Dacă piaţa a pedepsit acest comportament, nu ar fi normal să fie salvat, iar dealerul ipotetic trebuie să găsească soluţii de finanţare sau chiar lichidarea.Citește pe Antena3.ro