Romania incepe sa scape de contractele paguboase incheiate de reprezentantii statului in diverse domenii. Tara noastra a inceput sa renegocieze contractele pentru autostrazi si ale 'regilor asfaltului' la presiunea Fondului Monetar International (FMI), de contractele de salubritate a scapat in justitie, la Posta deja s-au reziliat sau suspendat unele intelegeri, iar acum statul are un noroc chior in privinta celor de la Hidroelectrica.
Un raport realizat de Consiliul Concurentei spune ca statul cumpara mai scump decat actorii privati, insa atunci cand au loc licitatii electronice se ajunge la preturi mai mici, mai ales cand cantitatile achizitionate sunt mari. Comisia Europeana (CE) a demarat o investigatie asupra contractelor la solicitarea Fondului Proprietatea. Aceasta se va sfarsi, cel mai probabil, prin terminarea abrupta a acestor contracte pe motiv de ajutor de stat. CE analizeaza contractele incheiate cu Alro Slatina si ArcelorMittal Galati, dar si cele cu traderii de energie, pe motiv ca acestea s-au realizat la preturi sub cele ale pietei, a declarat vineri, intr-o conferinta desfasurata la Bucuresti, Joaquin Almunia, Comisar European pentru Competitie. Almunia a mai adaugat ca restul de consumatori din alte sectoare sunt afectati si trebuie sa plateasca preturi mai mari din cauza distorsiunii create. 'Cand preturile energiei electrice nu sunt stabilite liber pe piata,
intreaga piata a energiei este distorsionata si preturile electricitatii pentru restul consumatorilor devin mai mari', a mai spus Almunia. Conducerea Hidroelectrica apreciaza ca niciunul dintre contractele bilaterale de vanzare a energiei electrice nu se incadreaza in categoria ajutorului de stat, intrucat toate aceste acorduri au preturi mai mari decat cele de productie. Surse oficiale au precizat pentru Jurnalul National ca verificarile vin dupa ce in vara Fondul Proprietatea a reclamat la Bruxelles contractele incheiate cu Alro si ArcelorMittal, iar ulterior a extins plangerea la toate. 'In final, s-au trezit si le-au reclamat pe toate, inclusiv pe cele cu traderii, dar si termo (contractul cu Termoelectrica – n.r.)', au declarat sursele.
In acest caz este vorba de un contract prin care Hidroelectrica achizitioneaza 1 TWh de la termocentrala Paroseni, care a fost semnat in 2008 pe 10 ani. 'In acest caz, Fondul Proprietatea reclama achizitia la preturi peste cele ale pietei. Ei cred ca acest contract a fost semnat ca sa tina in viata Valea Jiului si termocentrala Paroseni', au declarat sursele. Fostul director general al Hidroelectrica, Mihai David, acuza in vara anului trecut ca ministrul Economiei de la acea data, respectiv Varujan Vosganian, a obligat producatorul sa cumpere energie la preturi intre 179 si 230 lei/MWh.
Alro consuma 3 TWh de energie electrica si este cel mai mare consumator din tara, cu o cota de 5% din total. Contractul sau a fost prelungit in 2010 pana in 2018. Combinatul siderurgic ArcelorMittal Galati a luat de doua ori energie ieftina printr-un siretlic. Compania a cumparat in decembrie 2010 electricitate in valoare de 227,7 milioane lei (53,2 milioane euro), insa a cerut un pret foarte mic, pe care doar Hidroelectrica si-l permitea. La acea data, Hidroelectrica a ales sa vanda energie catre ArcelorMittal chiar daca primise alte doua oferte la preturi mai mari.
Aceeasi manevra a fost facuta si cu un an inainte. Reprezentantii Fondului Proprietatea, actionar cu 15% la Hidroelectrica, spuneau ca din cauza contractelor bilaterale compania a pierdut in 2009 o suma de 800 milioane de lei. 'Ce se intampla la Hidroelectrica platim cu totii. In 2009 compania a aruncat 800 de milioane de lei din profit din cauza contractelor bilaterale', spunea in luna aprilie Greg Konieczny, managerul de fond al Fondului Proprietatea la un seminar.
Posta Romana ar fi pierdut 500 de milioane
Posta Romana a reziliat sau suspendat in acest an 20 de contracte defavorabile care ar fi dus la pierderi de 500 de milioane de lei, declara in urma cu cateva luni Marius Fecioru, secretar de stat in Ministerul Comunicatiilor. 'Am reziliat contractul cu G4S pentru procesarea si transportul monetar, in valoare de 350 de milioane de euro, de servicii transport cu Blue Air, in valoare de 45 de milioane de euro, contractul de mentenanta si curatenie in cladiri cu UTI Romprest in valoare de 46 de milioane de euro', spunea Dumitru Daniel Neagoe, directorul companiei. Posta este detinuta de Ministerul Comunicatiilor cu 75%, in vreme ce Fondul Proprietatea are 25% din capital.