România, statul care se îneacă în propriile instituții

România nu se confruntă cu infrastructuri care cedează brusc, ci cu sisteme care se degradează încet, pe tăcute, în timp ce instituțiile responsabile funcționează în inerție. Primele fisuri nu apar în ziduri, ci în administrație, iar atunci când statul slăbește, inevitabil cedează și conductele, barajele, rețelele de utilități și, odată cu ele, siguranța cetățeanului.

Paltinu – simptomul unui stat care nu funcționează

La Barajul Paltinu, natura nu a făcut decât să ridice vocea. Restul l-a făcut administrația românească, lăsând sistemele vitale să se degradeze. Ploile abundente au adus aluviuni, ceea ce a făcut ca apa brută să devină prea tulbure pentru a fi tratată corespunzător — o situație obișnuită în orice sistem modern de alimentare cu apă.

Problema reală: infrastructura era veche, subfinanțată și insuficient modernizată. Controlele, deși bifate pe hârtie, nu au constatat deficiențele reale, iar alertarea și coordonarea între instituții au întârziat critic.

Consecința? Zeci de mii de oameni din Câmpina, Breaza, Plopeni și din mai multe localități din județul Dâmbovița au rămas fără apă potabilă. Rafturile magazinelor s-au golit, s-au format cozi la apa îmbuteliată, iar cisternele au devenit sursa principală de aprovizionare. Toate acestea nu din cauza unei catastrofe naturale, ci ca rezultat al unui lanț de disfuncționalități administrative.

Un stat construit pe hârtie, nu pe responsabilitate

Criza de la Paltinu scoate la iveală un model de faliment instituțional care se repetă în România de trei decenii. Administrația a devenit un labirint birocratic în care există prea multe instituții, dar prea puțină coordonare. Direcții, agenții, comisii și departamente se suprapun în atribuții, însă niciuna nu are autoritate clară și eficientă în momente-cheie.

În timpul incidentului, nicio instituție nu a știut cu certitudine cine trebuie să intervină primul. Responsabilitatea s-a pasat permanent, iar comunicarea a fost fragmentată și contradictorie. Este același tipar întâlnit și în avariile din rețelele de termoficare, penele de curent sau exploziile provocate de defecțiuni la instalațiile de gaze. Tehnic nu cedează instalațiile — cedează sistemul care ar trebui să le supravegheze.

În România, nu gazul explodează, ci nepăsarea administrativă.

Instituții numeroase, stat slab

România pare să aibă instituții cât o țară mare, dar capacitate administrativă cât o comună uitată. În loc să construiască sisteme eficiente, statul a construit structuri birocratice parazitare.

La Paltinu, nu barajul a cedat tehnic, ci lanțul instituțional. În loc de coordonare, a fost confuzie; în loc de prevenție, improvizație; în loc de responsabilitate, un continuu joc al pasării vinei.

Un stat funcțional ar fi reacționat preventiv, ar fi comunicat clar și ar fi gestionat profesionist infrastructura critică. România a reacționat târziu, incoerent și cu soluții de moment.

Când instituțiile eșuează, cetățeanul plătește

Statul român nu se prăbușește spectaculos, ci zilnic, prin mici eșecuri administrative care ajung să afecteze direct viața cetățenilor. Fie că rămân fără apă, căldură, curent sau fără siguranță, oamenii suportă consecințele unui sistem în care funcțiile sunt ocupate pe criterii politice, iar profesioniștii sunt marginalizați.

Când o conductă se rupe, o stație de tratare se blochează sau un cablu electric cedează, problema nu este doar tehnică — este structurală. Undeva, cineva nu și-a făcut treaba sau, mai grav, nici măcar nu a știut ce are de făcut.

Un stat care se îneacă în propriile instituții

România nu suferă doar de infrastructură învechită, ci și de un stat incapabil să își gestioneze propriile responsabilități. Barajul Paltinu este doar cel mai recent semnal de alarmă și, probabil, nu ultimul.

Crizele nu vor fi rezolvate prin cisterne, ședințe de urgență și declarații publice. Soluțiile reale vor apărea abia când infrastructura critică va fi gestionată de oameni competenți, nu de numiri politice, și când responsabilitatea va deveni regulă, nu excepție.

Până atunci, România riscă să se înece nu în aluviunile aduse de ploi, ci în propriile sale instituții, transmite Dumitru Chisăliță
Președintele Asociației Energia Inteligentă (AEI)