x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Românii beau mai puţină bere

Românii beau mai puţină bere

09 Sep 2010   •   00:00

Criza economică i-a făcut pe români să iasă mai rar în oraş la bere şi să aleagă varianta consumului acasă. Astfel, consumul de bere din România a scăzut cu aproximativ 11% în primul semestru al acestui an, faţă de perioada similară din 2009, ajungând de la 8,3 milioane de hectolitri de bere la 7,4, informează Asociaţia Berarii României (ABR), potrivit Mediafax.

"Românii au continuat şi în acest an să aibă un comportament de consum conservator, perspectiva adâncirii recesiunii economice punând şi mai multă presiune pe bugetele personale. Cu toate acestea, este cert că românii iubesc berea", a declarat preşedintele Asociaţiei Berarii României, Jan Derck van Karnebeek.

Piaţa berii din România a scăzut în 2009 cu 13%, revenind la cifrele înregistrate în 2006, adică la un volum de 17,6 milioane de hectolitri. Altfel spus, în comparaţie cu 2008, când un român a consumat, în medie, 93 de litri de bere, rezultatele anului trecut indică o scădere a consumului la o medie de 81 de litri, în condiţiile în care, din 2004, consumul a crescut anual cu zece litri pe cap de locuitor. "Este greu de apreciat în acest moment cum va evolua sectorul berii până la finele anului. Pe lângă obiectivele de menţinere a sectorului, vom continua promovarea culturii berii în România, precum şi educarea consumatorilor privind consumul responsabil de bere", a adăugat van Karnebeek. Membrii Asociaţiei "Berarii României" - Bergenbier, Heineken România, Romaqua Group, United Romanian Breweries şi Ursus Breweries - au în prezent peste 6.300 de angajaţi în toată ţara.

×
Subiecte în articol: economic