x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Românii dau 500 de milioane de euro pe zăhărele

Românii dau 500 de milioane de euro pe zăhărele

de Daniela Ivan    |    15 Dec 2016   •   16:38
Românii dau 500 de milioane de euro pe zăhărele
Sursa foto: SILVIU MATEI / AGERPRES FOTO

Peste 250.000 de tone de dulciuri se cumpără în medie, lunar, în România, piaţa fiind estimată la 500 de milioane de euro pentru acest an.

Decembrie este specială pentru fabricile din domeniu pentru că în luna cadourilor consumul este de trei ori mai mare decât într-o lună normală, potrivit datelor de piaţă furnizate de Retail Zoom. “În România, cele mai căutate arome pentru Sărbătorile de iarnă sunt cele de măr copt, alături de combinaţia măr şi scorţişoară. Aroma de cuişoare şi citrice este de asemenea printre favorite”, declară Otilia Stanciu, Country Manager Dr. Gerard România. Aceasta a explicat că vânzările cresc pe fondul lansărilor de produse sezoniere şi al promoţiilor. Pralinele şi figurinele de ciocolată au fost cele mai vândute produse în decembrie 2015. Pe ansamblu, ciocolata, biscuiţii şi napolitanele ocupă primele trei locuri în ierarhia vânzărilor. Peste 40% dintre consumatori preferă o gustare dulce între mese, napolitanele şi biscuiţii fiind principalele alegeri. În categoria gustărilor de peste zi, cel mai popular este biscuitele sandwich ambalat în pachete pentru consum individual, a precizat Otilia Stanciu. Ea a mai spus că un român consumă, în medie, peste 2,1 kg de biscuiţi pe an, mult sub media est europeană care este de 3,5 kg/locuitor. 

 

×