x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Românii nu mai pot suporta scumpirile

Românii nu mai pot suporta scumpirile

13 Mar 2011   •   19:46

Retailerii nu mai pot creşte preţurile produselor la raft chiar dacă costul transportului acestora urcă din cauza scumpirii cu 5% a benzinei din acest an.

Transportatorii se aşteaptă în acest an la intrarea în faliment a unor firme din domeniu şi scăderea pro­fiturilor la altele, deoarece ju­mă­tate din costuri sunt cu carburanţii. "Clienţii noştri nu îşi permit să crească preţul produselor la raft şi atunci scădem noi marjele. În aceste condiţii şi având în vedere că şi aşa ultimii trei ani nu au fost ani buni pentru transportatori, mulţi nu vor rezista pe piaţă", a spus Lucia Apostol, directorul de transport al companiei Dumagas.

Ea precizează că o scumpire cu 10% a carburantului duce la o creş­tere medie a costurilor unui tran­sportator cu 4%. De asemenea, tran­sportatorul International Lazar Com­pany spu­ne că toate companii­le se aflau deja în dificultate, iar scumpirea carbu­ran­ţilor va duce la scăderea profi­tului. Firmele din do­meniu spun că deja au fost afectate de creşterea TVA de la 19% la 24%, de majora­rea taxei de drum, plus scum­pirea car­bu­ranţilor de anul tre­­cut. Petrom a scumpit anul trecut mo­­torina cu 24% şi benzina cu 20%. Săp­tămâna trecută, carburanţii au ajuns la pra­gul psihologic de 6 lei pe li­tru pentru cele mai scumpe sortimente, iar barilul de ţiţei Brent se si­tua în jur de 115 dolari din cauza vi­o­lenţelor din Libia. Erste Group aver­tizează că barilul ar putea ajun­g­e la 200 de do­lari dacă re­vol­t­e­le se vor extinde la Arabia Saudită, al doi­lea produ­că­tor mondial şi prima ca rezerve din lume.

Companiile petroliere din Ro­mânia explică aceste creşteri de preţ a­le carburanţilor prin evoluţia co­ta­ţi­i­lor internaţionale ale petrolului, de­precierea leului faţă de dolar, creş­terea accizelor şi majorarea TVA.

×