x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Romanii prefera concedii in strainatate

Romanii prefera concedii in strainatate

29 Mai 2004   •   00:00

ECONOMIC

Numarul romanilor care fac concediile in tara s-a redus de trei ori fata de perioada comunista. In schimb, plecarile turistilor in strainatate s-au inmultit, ajungand la 6,5 milioane anul trecut. Aproape 4 milioane de turisti si-au petrecut concediul in tara, anul trecut. In schimb, 6,5 milioane de romani au calatorit in lume, dupa ce vizitarea de tari straine le-a fost interzisa in vremea comunista.
IOHANNA ONACA

Turismul romanesc a cunoscut perioade de dezvoltare, dar si de regres in ultimii 30 de ani. Daca in timpul comunismului aproape jumatate din populatia Romaniei pleca la mare, la munte sau la bai macar o data pe an, astazi numarul turistilor autohtoni este de trei ori mai mic. In 1989 unitatile de cazare de la nivelul intregii tari au gazduit 11,6 milioane de turisti romani, in timp ce in 2003 numarul acestora a fost de 3,9 milioane, potrivit Institutului National de Statistica (INS).

Calatoriile in strainatate

Insa, spre deosebire de contextul actual, in perioada comunista foarte putini romani calatoreau in afara granitelor tarii, cei mai multi avand de ales dintre multitudinea de statiuni din tara pentru a-si petrece concediul. In 1970 au plecat in strainatate doar 255.000 de turisti, in anul 1980 numarul acestora a urcat la 1,7 milioane, in timp ce anul trecut plecarile romanilor peste hotare s-au apropiat de cifra de 6,5 milioane. Pentru ca cea mai mare parte a destinatiilor unde puteau calatori romanii inainte de revolutie erau tarile socialiste, in topul statelor unde plecau concetatenii nostri se aflau Ungaria, Bulgaria, Iugoslavia, tarile din fosta URSS sau Cehoslovacia.

Strainii revin

Plaiurile mioritice au fost intotdeauna o atractie pentru turistii din alte state, care ne-au vizitat in numar mare si inainte de caderea regimului comunist. Numarul turistilor care intrau anual in Romania a fost de 2,2 milioane in 1970, ajungand la 6,7 milioane in 1980. In ultimul deceniu de comunism in Romania au intrat in medie peste 4,5 milioane de straini anual. Dintre acestia, numai o treime se cazau in hoteluri, pensiuni, vile sau alte unitati turistice. Cea mai mare parte a turistilor straini provenea, inainte de revolutie, din state socialiste precum Iugoslavia, Bulgaria, Ungaria, Polonia sau fosta URSS. Nemtii au fost si au ramas unii dintre cei mai mari admiratori ai peisajelor romanesti, Germania fiind si in anii ’70 una dintre tarile din care provenea un mare numar dintre turistii straini. In prezent cei mai multi vizitatori vin din Ungaria, Republica Moldova si Germania.

In 2003 Romania a fost vizitata de aproximativ 5,6 milioane de straini, in crestere cu 16,7% fata de 2002. Dintre acestia, peste 1,1 milioane s-au cazat in hoteluri, pensiuni sau alte structuri turistice, potrivit Institutului de Cercetare-Dezvoltare in Turism (INCDT).

Am avut si 400.000 de locuri de cazare

Intre 1970 si 2003 capacitatea de cazare la nivelul tarii a oscilat intre 248 - 273.000 de locuri. Cel mai mare nivel s-a atins in 1980, cand Romania dispunea de peste 404.000 de locuri de cazare, dintre care 146.000 erau in hoteluri. La mijlocul anului trecut in tara existau aproape 274.000 de locuri in 3.569 de unitati de cazare. Romania dispune in prezent de 886 hoteluri, peste 600 de vile, circa 500 de pensiuni agroturistice si 157 de tabere pentru elevi si studenti, potrivit INS. Din numarul total de hoteluri, 48% sunt clasificate cu doua stele si 25% se incadreaza in categoria de o stea. Din numarul total de locuri de cazare din hoteluri doar 4,2% se afla in structuri de patru si cinci stele. Cele mai multe unitati de cazare se afla in judetul Constanta (851 de structuri de primire), urmat de judetul Brasov, unde se afla 370 de hoteluri, moteluri sau pensiuni. Alte judete cu un numar important de unitati de cazare sunt Prahova, Harghita si Suceava.

Europenilor le place Romania

In fiecare an tot mai multi turisti din tarile membre ale Uniunii Europene ne viziteaza tara. In 2003 circa 1,12 milioane de turisti din UE au intrat in Romania, ceea ce a reprezentat 20% din totalul vizitatorilor straini. Comparativ, in anul 2000 ponderea turistilor din UE a fost de 15% din numarul total al strainilor sositi in tara noastra, potrivit datelor INS. Dintre vizitatorii din Uniunea Europeana, nemtii au facut o adevarata pasiune pentru muntii nostri si pentru Litoralul romanesc. Din Germania au sosit anul trecut 33,7% din turistii din UE, urmati de italieni, austrieci si francezi.

Poporul se bronza la Mamaia

Cearsaf langa cearsaf, pe plaje intesate de turisti si bisnitari marunti, in verile fierbinti ale comunismului era greu sa gasesti un loc pe nisip chiar si la "Mama si copilul", ce sa mai vorbim de plajele pentru nudisti... Fie ca erau romanasi de-ai nostri sau ca veneau de departe pentru un concediu in tara Mioritei, inainte de 1989 mai toti turistii cautau cu disperare un loc la Mamaia sau Neptun. Acestea erau cele mai apreciate statiuni de pe Litoralul romanesc, Mamaia ocupand primul loc in anii ’70, iar Neptunul fiind cea mai populara statiune prin anii ’80. Dintre statiunile montane, Poiana Brasov, Predealul si Sinaia erau in top si in urma cu 20 de ani.

Strainii viziteaza astazi orasele

In perioada comunista cei mai multi dintre turistii straini veneau in statiunile de pe Litoralul romanesc. Statiunile montane si cele balneare erau cautate de un numar mai mic de straini. Astazi preferintele vizitatorilor de peste hotare s-au schimbat, peste 60% dintre ei indreptandu-se catre Bucuresti si orasele resedinta de judet din Romania, mai ales pentru turismul de afaceri. In ordinea zonelor unde turistii straini se opresc cu precadere se afla apoi traseele turistice, statiunile din zona montana, Bucovina si Delta Dunarii.

Chiar daca cei mai multi dintre romani prefera sa viziteze tot Capitala si orasele resedinta de judet, marea ramane insa printre cele mai indragite destinatii. In 2003 in statiunile de pe Litoralul romanesc au fost cazati 650.000 de turisti romani si circa 67.000 de straini, potrivit INS.

700 milioane USD s-au incasat anul trecut

Incasarile valutare din turism s-au cifrat anul trecut la circa 700 de milioane de dolari, cu 14% mai mult fata de 2002. In 1970 Romania a avut incasari valutare din turism de 57 milioane de dolari, iar in 1985 cifra s-a ridicat la 182 de milioane USD, potrivit Federatiei Patronatelor din Turism. Anul trecut incasarile medii la nivelul intregii tari pentru un turist strain au fost de aproape doua milioane de lei (circa 60 de dolari la valoarea medie de 33.200 de lei/ USD de anul trecut). De la un turist strain cazat pe Litoral s-au incasat circa 6,2 milioane de lei (adica 187 de dolari), iar pentru un strain care si-a petrecut vacanta la munte incasarile medii au fost de 2,7 milioane de lei, potrivit INCDT. Cel mai putin au cheltuit anul trecut turistii straini sositi in statiunile balneare: 1,8 milioane de lei/ turist. Comparativ, in 1989 incasarile medii pentru un turist strain la nivelul intregii tari s-au situat la 497 de lei, adica circa 33 de dolari/turist. Si in anul revolutiei sejururile pe Litoral erau mai scumpe, incasarile medii de la un turist strain situandu-se atunci la 949 de lei, adica in jur de 64 de dolari.

6,5 milioane de romanii au vazut lumea in 2003

De la an la an tot mai multi romani aleg destinatii straine pentru a-si petrece concediile. Anul trecut aproape 6,5 milioane de romani au plecat in strainatate, peste 85% dintre ei folosind transportul rutier pentru a se deplasa. Potrivit INS, doar 9% dintre romanii care au calatorit in afara au folosit avionul, in timp ce cu trenul au ales sa plece doar 4% dintre turisti. Numai 1% dintre romanii care au plecat in excursii in strainatate au folosit transportul naval. Cei mai multi turisti au iesit din tara pe la Vama Bors, urmatoarele puncte de control folosite de romani fiind Nadlac, Petea si Otopeni. Grecia este cea mai cautata destinatie, numarul participantilor la actiunile turistice externe organizate de agentii ridicandu-se anual trecut la 35.000. Romanilor le mai place sa calatoreasca in Italia, Ungaria, Turcia, Franta si Egipt, dar si in alte tari europene.

"Ne asteptam ca numarul turistilor care vin la pensiuni sa creasca cu circa 5% in acest an".
Marilena Stoian, presedintele Asociatiei Nationale de Turism Rural, Ecologic si Cultural

Asiaticii descopera castelele romanesti

DANIELA IVAN

Agentiile de turism si patronii de hoteluri se asteapta la o crestere cu 15%-20% a turistilor straini care vor veni in acest an in Romania. "La 1 mai 2004, procentul de rezervare era de 15%-20%, ceea ce confirma trendul de crestere din ultimii doi ani", spune Cornel Gaina, presedintele Asociatiei Nationale a Agentiilor de Turism (ANAT). El mai precizeaza ca admiterea tarii noastre in NATO si acceptarea definitiva a aderarii la Uniunea Europeana a facut din Romania o destinatie sigura si recomandabila.

Circuite de doua saptamani

In topul preferintelor nu mai este Litoralul, ci circuitele prin tara. "Traseele cele mai cautate sunt cele care incep in Transilvania si se termina la Bucuresti sau cele care au in itinerar si Delta Dunarii", explica Alin Burcea, fost secreatar de stat in Ministerul Turismului si patronul unei mari agentii de turism. Japonezii, thailandezii, taivanezii sunt incantati sa viziteze muntii romanesti, sa paseasca in manastirile din Bucovina si sa vada castelele medievale din Transilvania.

Mamaia, contractata in intregime

Pe Litoral, hotelierii se asteapta la o crestere de 10%-12% a turistilor romani si de 18%-20% a celor straini. "Procentul strainilor pare mare, insa valoric cresterea nu este spectaculoasa. Anul trecut am avut 719.000 de straini pe Litoral, iar in acest an ne asteptam la 800.000", spune Daniel Vasilescu, presedintele Federatiei Patronale din Turismul Romanesc. Ce statiuni sunt preferate? "Mamaia nu are nici o problema este contractata in intregime. Strainii se bat pe hotelurile cu multe stele, iar in Mamaia avem 26 de hoteluri de 3 stele, sase hoteluri de 4 stele si doua de 5 stele", declara Burcea. El opineaza ca succesul de care se bucura Mamaia in comparatie cu restul statiunilor se explica prin faptul ca aici privatizarea s-a incheiat, atmosfera este Occidentala, exista pe plaja terase, exista Aqua Magic si in proiect o telegondola.

Boom-ul agroturismului

Specialistii spun ca cea mai mare crestere se va inregistra in acest an in agroturism. "Ne asteptam la o majorare cu peste 20% a strainilor care vin in pensiunile romanesti", spune Vasilescu. "Pensiunile din Bucovina si cele din Bran-Moeciu sunt rezervate cu un an inainte", opineaza si Burcea.

Se inmultesc curselor charter

Agentiile de turism spun ca 2004 va fi anul vizitelor in strainatate pe baza curselor charter. Cu numai 300 de euro un roman poate sta o saptamana in Spania, Egipt, Creta sau Antalia, bani in care intra pretul calatoriei, cazarea si mancarea in regim de demipensiune. Insa, romanii cu dare de mana pot sa se cazeze la un hotel de 5 stele si sa manance pe saturate contra a 500 de euro.

Recesiunea turismului mondial nu a atins Romania

Anul 2003 a fost benefic pentru turismul romanesc, in ciuda recesiunii care s-a inregistrat la scara mondiala. Romania s-a situat pe locul doi dupa Bulgaria, din punct de vedere al cresterii numarului de turisti straini, potrivit raportului Comisiei Europene de Turism, bazat pe informatiile furnizate de Organizatia Mondiala a Turismului. Ca destinatie turistica favorita, Romania este pe locul trei pentru americani, pe locul 5 pentru britanici, pe locul 6 pentru nemti si pe locul 8 pentru francezi.

"Castigatoarele sunt Romania si Bulgaria, doua destinatii cu traditie in turismul estival in Europa, cu o dezvoltare foarte buna", se arata in raport. Ritmul de crestere inregistrat de Romania a reusit sa devanseze tari cu o lunga traditie in turism cum ar fi Islanda, Italia, Slovenia, Irlanda, Republica Ceha, Estonia, Norvegia, Austria, Regatul Unit sau Spania. Rezultatele au fost posibile cu atat mai mult cu cat tari Germania, Slovacia, Malta, Polonia, Belgia, Grecia, Franta, Turcia, Ungaria, Cipru, Olanda, Elvetia si Lituania au intregistrat scaderi ale numarului de turisti straini.

Si Europa este in crestere

Explicatia acestor rezultate este simpla: turismul international a avut in 2003 cea mai mare scadere de pana acum, cu 1,2%, potrivit datelor Organizatiei Mondiale a Turismului. Cauzele acestei scaderi sunt conflictul din Irak, epidemia de SARS si recesiunea economica. Rezultatele generale in ceea ce priveste Europa au fost totusi pozitive, inregistrandu-se o crestere modesta, de 0,4%. Pe batranul continent cea mai mare crestere, de 4,7%, a avut-o Europa Centrala si de Est, care a primit 68,3 milioane de turisti. Europa de Nord se situeaza pe acelasi loc in clasament cu o crestere de 1,5% (47,1 milioane de turisti), Europa de Sud si Mediteraneana stagneaza cu cei 147 milioane de turisti, in timp ce Europa de Vest inregistreaza o scadere de 1,4%, ajungand la 139,1 milioane de turisti.

Stam mai prost decat Ungaria

In ghidurile straine de turism, Romania este bine cotata la capitolul resurse naturale, dar prost la servicii si siguranta personala. Strainii cred ca ceea ce ne lipseste sunt statiunile cu grad de confort ridicat si dotari. Din acest punct de vedere, suntem surclasati de Ungaria, care isi exploateaza resursele naturale cu o eficienta incomparabila. Fara litoral, fara munte sau delta, vecinii de la vest obtin anual din turism peste 4 miliarde de dolari si sunt vizitati de peste 10 milioane de turisti straini de aproape zece ori mai mult decat in Romania.

Agroturismul ia avant

In perioada premergatoare Revolutiei nu se putea vorbi despre agroturism. Aceasta activitate a inceput sa prinda contur dupa 1990. "In 1994, cand a luat fiinta Asociat ia Nationala de Turism Rural, Ecologic si Cultural, existau doar 50 de pensiuni in retea. Acum avem peste 3.000 de membri", a afirmat Marilena Stoian, presedintele ANTREC. Numarul turistilor care se cazeaza la pensiunile agroturistice creste de la an la an. Vizitatorii care isi fac vacantele la pensiuni prefera mai ales zona Bucovinei, Delta Dunarii, Sibiul, Brasovul si bineinteles, zona Bran-Moeciu.
×