Creditele imobiliare noi, în lei şi valută, pe care le-au acordat băncile populaţiei pe parcursul anului trecut s-au ridicat la 12,6 miliarde lei şi echivalent lei. Suma este cu un miliard mai mare decât valoarea din 2016 şi dublă faţă de cea din 2008, an considerat vârful pieţei imobiliare în România.
Ne aflăm într-o nouă bulă imobiliară? Analiştii economici spun că răspunsul este greu de dat având în vedere că depinde de evoluţia dobânzilor în următorii ani, dar şi de ritmul în care vor creşte salariile şi numărul locurilor de muncă. Totuşi, reprezentanţii BNR au atenţionat că românii cu venituri mici trebuie să se gândească bine înainte de a lua un credit în condiţiile în care dobânzile bancare au intrat pe o pantă de creştere ce va dura câţiva ani buni.
Cea mai mare parte a creditelor acordate de bănci pe parcursul anului trecut au fost în lei, cu dobândă variabilă sau cu dobândă fixă pe maximum un an. Datele BNR arată că din cele 12,6 miliarde de lei credite noi acordate în 2017, aprope 12,5 miliarde de lei au fost împrumuturi în lei şi restul în euro. Deşi pare o veste bună că piaţa este dominată de creditele în lei cu dobânzi variabile (12,45 miliarde de lei), există riscul ca odată cu creşterea ROBOR să crească şi numărul celor care nu-şi mai pot achita ratele la bănci.
Băncile au luat faţa “Primei Case”
Pentru prima dată, în 2017, creditele standard ale băncilor au reușit să bată programul guvernamental Prima Casă. În anul 2017, volumul de credite „Prima Casă” a fost de aproape şase miliarde de lei, iar volumul total de credite noi în lei a fost de 12,5 miliarde de lei. Toate băncile mari şi-au făcut programe proprii cu dobânzi apropiate de cele ale programului guvernamental, diferenţa constă în avans, care este de minimum 15% în cazul lor. Statisticile de la Prima Casă arată însă că doar 15% din debitori au achitat un avans de 5%, în timp ce 63% au dat între 5 și 10%.
BNR recomandă dobânda fixă
Reprezentanţi de vârf ai Băncii Naţionale au avut mai multe ieşiri publice în care au explicat că este mai bine ca românii să se orienteze către creditele în lei cu dobânzi fixe, în condițiile reluării ciclului de creștere a dobânzilor. Însă, în noiembrie şi decembrie 2017 creşterea a fost timidă, datele BNR arată o foarte uşoară creştere a împrumuturilor cu dobândă fixă, în special a celor cu dobânzi fixe între 1-5 ani, concomitent cu o scădere a celor cu dobânzi variablie, însă valorile sunt foarte mici. Motivația pentru această reticență îşi are originea în experiențele nefericite pe care le-au avut românii înainte de criză când au luat împrumuturi cu dobânzi fixe în valută. Aceste produse le-au creat mari bătăi de cap, în condițiile în care la încheierea intervalului de dobândă fixă, costul creditului a urcat vertiginos. O altă explicaţie este că nici bancherii nu promovează încă acest tip de produs, pe piață există acum numai şase instituții de credit care au inclus în portofoliu și creditele ipotecare cu dobândă fixă pe perioade mai mari de 10 ani.
Ce diferă acum faţă de 2007-2008
Datele BNR arată diferenţe majore între creditele acordate în anii 2007 şi 2008 şi cele din 2016-2017. Prima deosebire este legată de faptul că în perioada de boom a imobiliarelor în România volumul creditelor noi s-a ridicat la 6,2 miliarde de lei în 2007 şi la 6,8 miliarde de lei în 2008, iar din aceste valori, 5,5-5,9 miliarde de lei erau credite în euro cu dobânzi fixe pe o perioadă cuprinsă între 1-5 ani. Dobânzile fixe au expirat în perioada crizei şi mulţi români s-au trezit cu o dublare a dobânzilor de la 6-7% în 2007-2008, la 13% în 2009-2010. Cei mai mulţi au fost nevoiţi să apeleze la refinaţări în momentul în care creditul în euro s-a mutat pe dobânzi fixe pe perioade mai mari de 10 ani.
Acum, majoritatea creditelor sunt în lei, cu dobânzi variabile. Însă şi acum, ca şi atunci, dobânzile sunt în creştere, cu deosebirea că acum nu mai există riscul valutar. O altă schimbare este că acum se măresc salariile, în timp ce atunci scădeau.
6,5 miliarde de lei este valoarea creditelor pe care le-au acordat băncile în 2017 fără ajutorul” Primei Case”.
Stocul creditelor luate de populaţie, în lei şi valută, se cifra la 66,15 miliarde de lei în decembrie 2017. Aproape 500.000 de persoane fizice au credite imobiliare sau garantate cu ipoteci, dar numai 30.000 au restanţe mai mari de 30 de zile.
Cele mai multe credite au mers către apartamentele vechi construite în marile oraşe