x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie ROMATSA vrea să cumpere un sistem de control al aeronavelor pe Otopeni, cu patru milioane euro

ROMATSA vrea să cumpere un sistem de control al aeronavelor pe Otopeni, cu patru milioane euro

23 Apr 2010   •   00:00

Administraţia Română a Serviciilor de Trafic Aerian ROMATSA vrea să cumpere, cu până la patru milioane de euro, fără TVA, un sistem avansat de control al mişcărilor aeronavelor pentru turnul de control de la aeroportul Otopeni.

Contractul presupune livrarea, instalarea şi punerea în funcţiune a sistemului, va fi finanaţat din surse proprii şi are o valabilitate de 18 luni.

Firmele interesate trebuie să depună o garanţie de 50.000 de euro şi o recomandare de la alt beneficiar pentru care a livrat acelaşi tip de sistem.

Criteriul de atribuire este preţul cel mai mic, iar ofertele pot fi depuse până la 7 iunie.

Firma câştigătoare va asigura şcolarizarea specialiştilor, prin asigurarea de cursuri separate pentru controlori de trafic aerian (zece cursanţi) şi pentru personalul tehnic (zece persoane).

ROMATSA a bugetat pentru acest an investiţii 92,68 milioane de lei, în urcare cu 63% faţă de nivelul anului trecut, de 56,82 milioane de lei, suma urmând să fie asigurată din surse proprii.

×
Subiecte în articol: redactie