x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Romgaz raportează un profit cu 15% mai mare în 2020

Romgaz raportează un profit cu 15% mai mare în 2020

25 Feb 2021   •   10:42
Romgaz raportează un profit cu 15% mai mare în 2020

Romgaz raportează un profit net c 15,14% mai mare în 2020, față de anul anterior, ajungând la 1,25 miliarde de lei. Cu toate astea, cifra de afaceri a scăzut cu 19,79%, situându-se la 4,07 miliarde de lei deoarece cantiatate de gaze naturale vândută a fost cu 10,1% mai mică. 

"Diminuarea cifrei de afaceri provine din diminuarea cu 24,48% a veniturilor din vânzarea gazelor naturale, atât a celor din producţia Romgaz, cât şi a celor achiziţionate în vederea revânzării şi din asocieri. În schimb, veniturile consolidate din servicii de înmagazinare au crescut cu 13,32%, iar cele din vânzarea de energie electrică cu 29,9%", se arată în Raportul privind rezultatele financiare preliminare ale Romgaz, transmis BVB.

Producţia de gaze naturale estimată de gaze naturale pentru 2020 a fost de circa 4,52 miliarde metri cubi, în scădere cu 14,35%, cu 757,2 milioane de metri cubi mai mică decât producţia realizată în 2019, din cauza crizei economice provocate pandemia de coronavirus. 

"În trimestrul al patrulea (T4) se observa o revenire puternică a producţiei faţă de T3 (creştere estimată de 38,84%). Faţă de producţia bugetată, producţia realizată a fost mai mare cu 4,7%", transmite compania.

Cifra de afaceri preliminată pentru 2020 a fost de 4,07 miliarde de lei, în scădere cu 19,79%, cantitatea vândută de gaze naturale fiind cu 10,1% mai mică. Pentru T4 2020 se estimează o creştere cu 59,5% a cifrei de afaceri, comparativ cu T3 datorită a unei cantităţi de gaze naturale vândute mai mari cu 86,4%.

În activitatea de înmagazinare creșterea este de 13,32% a cifrei de afaceri, susţinută de avansul cu 92,6% al serviciilor de extracţie, resppectiv 20,7 milioane de lei, şi cu 6,2%, adică 16,4 milioane de lei a serviciilor de rezervare de capacitate. Cifra de afaceri din vânzarea de energie electrică a crescut cu 29,9% faţă de 2019, cu 43,6 milioane de lei, la o producţie mai mare cu 58,9%.

Anul trecut, compania a înregistrat o scădere cu 146 milioane de lei - 42,59% a cheltuielilor cu redevenţa petrolieră, de 195,9 milioane de lei în 2020, faţă de 342,9 milioane de lei în 2019, ca urmare a diminuării preţului de referinţă.

Cheltuielile de explorare înregistrate în 2020, în valoare de 155,57 milioane de lei, sunt în creştere cu 533,37% faţă de perioada anterioară. Cheltuielile de explorare includ și costul sondelor de explorare casate,  care a fost de 130,7 milioane de lei, comparativ cu 23,1 milioane de lei în 2019. Aceste costuri sunt anulate în cea mai mare parte de veniturile nete din ajustările pentru depreciere.

Datoriile pe termen lung au înregistrat o creştere de 58,92%, din cauza avanslui provizionului de dezafectare a sondelor de exploatare cu 45,99% şi încasării unei tranşe de 115 milioane de lei din fondurile alocate noii centrale de la Iernut prin Planul Naţional de Investiţii (PNI). Sumele primite din PNI reprezintă subvenţii pentru investiţii, urmând a fi transferate la venituri pe măsura amortizării centralei.

S-a diminuat cu 302 milioane de lei, respectiv 42,12%, a impozitului asupra veniturilor suplimentare obţinute ca urmare a dereglementării preţurilor din sectorul gazelor naturale și a diminuării preţului de vânzare al gazelor cu 16% şi a unei cantităţi vândute mai mici cu 10,1%.

Romgaz a făcut obiectul unei inspecţii economico-financiare privind modul de stabilire a dividendelor, conform art. 43 din OUG 114/2018. Concluzia a fost că societatea nu a calculat corect nivelul dividendelor acordate şi trebuie să plăteasca dividende suplimentare în valoare de 34,85 milioane de lei, din care dividendele cuvenite acţionarului majoritar sunt de 24,28 milioane de lei, sumă la care se adaugă penalităţi de întârziere de 938.000 lei.

"Societatea nu a fost de acord cu concluziile raportului de inspecţie, în prezent fiind în curs o acţiune în justiţie. Contravaloarea dividendelor considerate ca fiind cuvenite acţionarului majoritar şi penalităţile aferente au fost compensate din oficiu de ANAF cu alte creanţe ale societăţii faţă de ANAF, în fapt societatea solicitând compensarea creanţelor cu alte datorii fiscale neajunse la scadenţă. Având în vedere această compensare, rezultatul consolidat include o cheltuială de 24.284 mii lei, întrucât nu există o hotărâre a acţionarilor pentru acordarea de dividende suplimentare celor aprobate anterior. În ceea ce priveşte penalităţile de 938.000 lei, societatea a obţinut anularea acestora potrivit prevederilor OUG 69/2020", precizează societatea.

×
Subiecte în articol: romgaz