x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Roşia Montană - Autorizarea este oprită

Roşia Montană - Autorizarea este oprită

14 Sep 2007   •   00:00

Autorizarea proiectului minier de la Roşia Montană a fost oprită de către Ministerul Mediului şi Dezvoltării Durabile pănă la terminarea procesului privind aplicarea Legii contenciosului administrativ asupra sa.

Potrivit lui Attila Korodi, ministrul Mediului, actualul certificat de urbanism al Roşia Montană Gold Corporation este nul, deoarece a fost obţinut pe baza aceleiaşi documentaţii ca şi celelalte două, care au fost suspendate de instanţe. Decizia se bazează pe alineatul 5 al articolului 14 din Legea 554 pe 2004, modificată cu Legea 262 din 2007. Concret, canadienii au obţinut noul certificat de urbanism in luna iulie, iar legea a fost modificată in luna august. Dacă instanţa hotărăşte că legea nu se aplică retroactiv, ministerul va continua procedurile cu ultimul certificat.

Compania Gabriel Resources nu e mulţumită de verdict şi a precizat că decizia "pare să arate o totală desconsiderare faţă de legislaţia din Romănia".

×
Subiecte în articol: economic