x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Salariile au scăzut înainte să înceapă criza

Salariile au scăzut înainte să înceapă criza

de Dan Straut    |    10 Apr 2020   •   19:00
Salariile au scăzut înainte să înceapă criza

Media generală a câștigurilor salariale a crescut nesemnificativ - cu mai puțin de 0,5% - în ultima lună dinaintea crizei (februarie față de ianuarie 2020), dar asta în condițiile în care angajaților din 30 de domenii le-au scăzut veniturile. Printre cei mai puternic loviți de scăderi se numără minerii și petroliștii, în timp ce la creșteri se regăsesc aproape toți bugetarii. Iar per ansamblu statul a ajuns să preia, prin taxe și contribuții, aproape 40% din câștigurile salariaților, arată statisticile oficiale analizate de Jurnalul.

Din cele 70 de domenii de activitate despre care Institutul Național de Statistică (INS) raportează evoluția câștigurilor salariale, aproape jumătate (32) au consemnat scăderi, cuprinse între 0,1% și 25%. Cele mai drastice tăieri, de peste 10%, au fost consemnate în sectorul extractiv (la mineri și petroliști) și în asigurări. De cealaltă parte, creșteri salariale au fost consemnate în sectoarele cu tehnologii înalte (fabricarea de medicamente, calculatoare, optică etc.), dar și în administrația publică, învățământ și sănătate - toate aceste majorări fiind, însă, cu mai puțin de 10%.

 

Potrivit INS, în luna februarie 2020 câştigul salarial mediu brut a fost de 5.243 de lei, cu 18 lei (+0,3%) mai mare decât în luna ianuarie, iar câştigul mediu net a fost de 3.202 lei, în creştere faţă de luna precedentă cu 13 lei (+0,4%).

 

Presiunea fiscală urcă la 39%

 

În luna februarie, ponderea salariului mediu net în cel brut a coborât la 61%, ceea ce înseamnă că statul a preluat - sub formă de taxe și contribuții sociale - 39% din câștigurile primite de angajați. Acest procentaj fusese de 35% în 2019 și sub 30% înainte de 2018, an în care plata contribuțiilor a trecut de la angajatori la angajați. Presiunea fiscală este mai mare de 40% în 28 de domenii, bugetarii din învățământ, sănătate și administrația publică fiind primii în top, și mai mică de 39% în 26 de domenii din cele 70 listate de INS. Cea mai redusă presiune fiscală pe salarii o suportă constructorii, cu puțin peste 25% din câștigul salarial.

 

Urmează tăieri de 35% la bugetari

 

Președintele confederației sindicale Cartel Alfa, Bogdan Iuliu Hossu, a declarat că măsura șomajului tehnic pentru bugetari, care va fi implementată de către Guvern, va conduce la o scădere cu cel puțin 35% a salariilor în sectorul de stat. „Faptul că se pregătesc aceste măsuri și faptul că se dorește a se da de înțeles că instituțiile publice pot să funcționeze și cu jumătate din personal, nouă ne lasă de înțeles că în viitor se pregătesc măsuri de austeritate drastice”, a spus liderul sindical.

 

În „bătălia” cu scumpirile, salariații au câștigat un minuscul procentaj de 0,1% în februarie față de ianuarie, după ce în ianuarie pierduseră aproape 5%.

 

 

×