Salariul minim brut pe economie va fi majorat în acest an în două etape, cu 50 lei de la 1 februarie, ajungând astfel la 750 lei, iar din luna iulie va urca la 800 lei, potrivit unor surse oficiale, citate de Mediafax. Decizia a fost luată de Guvern în urma consultărilor cu Fondul Monetar Internaţional.
La începutul lunii ianuarie, premierul Victor Ponta a declarat că la discuţiile cu FIM privind bugetul pentru acest an va solicita majorarea salariului minim pe economie de la 700 de lei la 800 de lei, creştere care să fie aplicată imediat după aprobarea proiectului de buget.
Programul de guvernare al USL prevede pentru perioada 2013-2016 creşterea salariului minim la 1.000 de lei.
În urmă cu o săptămână, liderul "Cartel ALFA" a declarat că sindicatele pledează pentru un nivel de 850 de lei pentru salariul minim, în timp ce oferta Guvernului este de numai 800 lei în acest moment.
Misiunea FMI, condusă de negociatorul-şef pentru România Erik de Vrijer, a venit în România pe 15 ianuarie pentru a şaptea şi a opta evaluare a acordului Stand By. În cadrul vizitei, programată să se deruleze până pe 29 ianuarie, vor fi analizate subiecte precum evoluţiile recente ale economiei româneşti şi bugetul pe 2013. Valoarea totală a actualului acord al FMI cu România este de 3,6 miliarde de euro, reprezentând aproximativ 300 la sută din cota pe care România o are la Fond.