Prețurile petrolului au înregistrat a doua zi consecutivă de scădere, în contextul posibilității reluării discuțiilor de pace între Statele Unite și Iran, notează Reuters.
Prețul petrolului Brent a scăzut la 94.27$, marcând o contracție de 52 de cenți sau 0.55%, după ce în sesiunea precedentă, prețul s-a diminuat cu 4.6%. Țițeiul american West Texas Intermediate a coborât cu 1.1% sau 1.04$, până la 90.24 dolari pe baril, după un declin de 7.9% cu o zi înainte.
Donald Trump a anunțat marți că negocierile pentru încheierea conflictului dintre SUA, Israel și Iran ar putea fi reluate în Pakistan în următoarele zile.
Relansarea dialogului vine după eșecul discuțiilor din weekend, care a determinat Washingtonul să impună o blocadă asupra porturilor iraniene.
În urma declanșării conflictului la finalul lunii februarie, Strâmtoarea Ormuz, un punct strategic pentru transportul global de petrol și produse rafinate către piețele din Asia și Europa, a fost închisă. generând o creștere consistentă a prețurilor la energie.
În ciuda încetării ostilităților, traficul prin această rută rămâne limitat, la doar o fracțiune din nivelul obișnuit de dinaintea conflictului.
(sursa: Mediafax)


