x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Schimbări importante pe piața telefoanelor mobile. Ce preferă consumatorii

Schimbări importante pe piața telefoanelor mobile. Ce preferă consumatorii

21 Sep 2020   •   10:38
Schimbări importante pe piața telefoanelor mobile. Ce preferă consumatorii

Circa 73% dintre telefoanele mobile vândute în acest an vor costa sub 400 de dolari din cauza crizei economice generate de pandemia de coronavirus, arată un studiu realizat  de International Data Corporation (IDC). Valoarea totală a smartphone-urilor comercializate la nivel mondial se estimează că va scădea cu 7,9%, ajungând la 422,4 miliarde de dolari în 2020, mai puțin față de 458,5 miliarde de dolari în 2019.

Segmentul low-mid end, situat între 100 şi 400 de dolari, a reprezentat majoritatea livrărilor globale, cu o cotă de piață de 60% în al doilea trimestru al anului 2020 (T2) și se așteaptă să crească pe termen scurt la 63%, până în 2021.

Segmentul mid-high end, 400 la 600 de dolari, a crescut cu circa 4%, până la 11,6% în T2. Samsung, Huawei și alți furnizori chinezi precum Xiaomi, OPPO și Vivo conduc aceste segmente.

Apple a intrat pe segmentul mediu cu iPhone SE.

"Ratele în creștere ale șomajului și incertitudinea locurilor de muncă au influențat tiparele de cumpărare ale consumatorilor către produse economice și accesibile. Ulterior, portofoliul general al smartphone-urilor se îndreaptă către dispozitive de gamă joasă până la mijlocie", spune Sangeetika Srivastava, analist senior de cercetare la Worldwide Mobile Device IDC. 

Presiunea asupra prețurilor este mai evidentă în zonele în curs de dezvoltare precum Asia / Pacific, fără Japonia și China, America Latină, Orientul Mijlociu și Africa (MEA) și Europa Centrală și de Est (CEE) unde telefoanele sub 400 de dolari au 85% din piață în T2.

În SUA, vânzările smartphone-urilor sub 200 de dolari au crescut cu 10% pe an, ajungând la 27% din piață în T2.

În China, segmentul mid-high, respectiv 400- 600 dolari, a crescut cu 8%, atingând la 21% în T2.

„Privind în perspectivă, întrucât consumatorii doresc din ce în ce mai mult o ofertă cu o valoare mai bună de pe telefoanele lor, segmentele joase și medii (100 - 200 de dolari și 200 - 400 de dolari) vor rămâne cele mai populare. Cu toate acestea, pe termen lung, IDC se așteaptă ca cea mai rapidă creștere să fie în plaja de preț 400-600 de dolari, pe măsură ce vânzările de dispozitive 5G cresc, iar prețul mediu de vânzare pentru telefoanele 5G este preconizat să scadă la 465 de dolari în 2024", a declarat Nabila Popal, director de cercetare al IDC Worldwide Mobile Device Trackers.

 

×
Subiecte în articol: smartphone telefoane mobile