x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Scumpire generalizată a materiilor prime, în lumea întreagă

Scumpire generalizată a materiilor prime, în lumea întreagă

14 Feb 2021   •   17:29
Scumpire generalizată a materiilor prime, în lumea întreagă

În Filipine, autoritarul preşedinte Rodrigo Duterte a dat ordin ca preţurile cărnii de porc şi de pasăre să fie îngheţate pentru a frâna scumpirea alimentelor în plină recesiune.

În Rusia, preşedintele Vladimir Putin a cerut suprataxarea exporturilor de grâu, porumb şi orz în speranţa că va încetini inflaţia la alimente. Pe burse, cotaţiile materiilor prime, de la minereu de fier şi oţel la cupru şi soia, sunt în ascensiune din martie, ajungând la maximele ultimilor şase ani. Petrolul este tranzacţionat la preţurile de dinainte de criză, ajutat de cererea în creştere din China, scrie Ziarul Financiar.

Acest lucru înseamnă că veniturile producătorilor cresc pe cheltuiala consumatorilor. Iar consumatorii sunt cei în care cele mai multe guverne şi-au pus speranţele că vor scoate economiile din criză.

Preţurile materiilor prime urcă în tandem, iar investitorii se aşteaptă ca tendinţa, nemaivăzută de decenii, să persiste. Pe pieţe se vorbeşte deja de un „superciclu“ cum a fost cel din anii 2000, când cotaţiile petrolului şi metalelor au atins la maxime record din cauza faptului că industrializarea rapidă a Chinei a luat pe nepregătite industria, scrie Financial Times. De data aceasta, piaţa „bull“ este hrănită cu cheltuieli guvernamentale şi cu speranţa că vaccinurile vor ajuta economiile lumii să-şi revină din pandemie. Băncile de pe Wall Street îşi sfătuiesc clienţii să-şi mărească expunerea la materii prime, în timp ce alţi analişti atrag atenţia că scumpirile, rezultatul dezechilibrului provocat de reducerea capacităţilor furnizorilor în primele faze ale crizei şi revenirea cererii, vor pune presiune pe lanţurile de aprovizionare.

Sfârşitul posibil al pandemiei va aduce probabil o explozie a consumului, tensionând şi mai mult lanţurile de aprovizionare deja fragile şi alimentând creşterea preţurilor, spun analiştii de la Merchant Commodity Fund, citaţi de Bloomberg. Aceste lanţuri sunt deja mai întinse decât au fost vreodată în ultimii 20 de ani din cauza congestiei, birocraţiei, disputelor comerciale şi altor greutăţi.

„Ce credem că este important este că această revenire a preţurilor materiilor prime va fi începutul unui marş structural mai lung“, spun analiştii de la Goldman Sachs. Materiile prime, neglijate de investitori în cea mai mare parte a ultimului deceniu, au crescut puternic în ultimele luni, ajutate de cererea solidă din China, cel mai mare cumpărător de resurse naturale. Spre exemplu, preţurile boabelor de soia au crescut cu 50% în ultimul an, iar cotaţiile cuprului au urcat cu 40%. Mai important, petrolul a ajuns la maximele de dinainte de criză, Brentul, referinţa pentru piaţa europeană, atingând luni 60 de dolari pe baril. La raliu participă un număr neobişnuit de mare de materii prime, variind de la cafea la nichel.

„Este ceva chiar neobişnuit. Ne-am uitat până în urmă cu 50 de ani şi n-am văzut niciodată ca atât de multe materii prime să se scumpească toate împreună“, a explicat Kurt Nelson, analist la SummerHaven. Unii investitori cred că piaţa nu este pregătită pentru un nou superciclu. „Ceea ce avem acum este o revenire ciclică produsă de refacerea stocurilor în Europa, SUA şi China şi susţinută de perturbările de aprovizionare“, crede George Cheveley, analist la Ninety One. O schimbare mai amplă, spune el, va veni în doi-trei ani. Analistul a explicat că un catalizator important al efervescenţei actuale este îngrijorarea că politicile monetare şi fiscale fără precedent aplicate în timpul crizei vor hrăni inflaţia, încurajând managerii de fonduri să se protejeze cumpărând materii prime folosite în mod obişnuit în acest scop cum ar fi petrol şi metale. În China, producătorii se tem de inflaţie şi vor să se asigure că au suficiente stocuri pentru a o ţine sub control, spune King de la Merchant Commodity Fund.

Tot în China, presa locală scrie că producătorii au probleme din cauza materiilor prime mai scumpe importate din Europa şi SUA. Şi dolarul are un rol important în această revenire. Pentru că cele mai multe din materiile prime sunt tranzacţionate în dolari, deprecierea de anul trecut a monedei americane face ca mărfurile să fie mai ieftine în alte valute, încurajând cererea. EliotGeller, analist la CoreCommodity Management, crede că fondul macroeconomic pentru materii prime este mai solid ca niciodată în ultimele decenii.

Entuziaştii pieţei văd venind şi un decalaj al ofertei. Goldman Sachs apreciază că tranziţia energetică are potenţialul de a crea investiţii în infrastructură de 1.000-2.000 de miliarde de dolari pe an în următorul deceniu pe măsură ce lumea îşi reduce dependenţa de carbon. Acest lucru ar trebui să însemne cerere mai mare pentru o varietate de materii prime, inclusiv cupru, de care va fi nevoie la panourile solare şi maşinile electrice ale noii economii.

Unii nu cred că boom-ul actual al preţurilor se va ridica la nivelul celui anterior. „Istoric vorbind, un superciclu se produce o dată la 30-40 de ani şi tocmai am ieşit dintr-unul. Deci, acesta ar fi o excepţie“, spune Norbert R¸cker, strateg la Julius Baer. „Iar dacă te uiţi la ce a declanşat ultimul superciclu, au fost urbanizarea din China şi cheltuielile imense care au venit odată cu aceasta. Tranziţia energetică nu se va produce la fel de rapid.“ Însă alţii sunt convinşi că există acum toate condiţiile pentru ca avansul preţurilor să continue şi mult după pandemie. Nelson, de la SummerHaven, spune că acest ciclu poate dura şi zece ani.

 

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: scumpire materii prime