Odata intrata in hora interventiilor pe piata valutara, Banca Nationala a Romaniei (BNR) trebuie sa continue jocul. Obiectivul este de a crea o impredictibilitate de natura a descuraja speculatorii.
Banca Nationala a intervenit si a sprijinit masiv aprecierea valutelor pentru a contracara adancirea dezechilibrului extern. Un alt motiv a fost acela de a descuraja fondurile speculative si a invalida calculele de profit pentru cei deja intrati in piata. "Cred ca au vrut sa schimbe sablonul, pentru ca, asa cum a spus si Mugur Isarescu, miscarile BNR devenisera lesne de anticipat, ceea ce cu siguranta nu-i favoriza. Banca centrala a incercat sa surprinda piata, dar efectul n-a fost chiar cel scontat", considera analistul economic Florian Libocor. El vede prelungirea interventiilor masive pe o perioada de peste o saptamana ca pe o incercare de a surprinde piata si de a oferi consistenta trendului urmarit, in paralel cu inducerea sentimentului de impredictibilitate. "In ultimul au fost doua interventii masive, in decembrie 2004 si februarie 2005. Daca se analizeaza evolutiile de atunci se observa ca oricat de ample au fost cumpararile, piata anihila imediat trendul. Probabil ca acesta a fost motivul unei prezente mai indelungate in piata valutara", a aratat Libocor. EFECT INVERS. Radu Craciun, analist la ABN Amro, considera ca magnitudinea miscarii cursului in urma interventiei BNR a realimentat apetitul fondurilor speculative pentru Romania si pledeaza pentru varianta aplicata din aprilie si pana in iunie, respectiv cumparari zilnice de mica valoare. "O depreciere graduala a leului, de-a lungul a catorva saptamani, ar fi fost mai discreta, mai putin costisitoare si mai sustenabila, efortul BNR fiind preluat gradual de tendinta sezoniera conform careia in octombrie si noiembrie cresc cumpararile de valuta. O astfel de abordare ar fi tinut deoparte fondurile speculative si ar fi dus si ea la atingerea obiectivelor de inflatie pe termen lung", explica analistul ABN Amro. "In conditiile actuale, BNR nu are alta alternativa decat sa continue sa apere nivelul cursului. O cedare ar duce la aprecierea leului, ceea ce ar valida toate castigurile pe care le-au anticipat fondurile speculative intrate in Romania. Confirmarea asteptarilor ar face ca urmatoarea interventie a BNR in sensul deprecierii leului sa fie probabil de doua ori mai costisitoare", a argumentat Craciun. ASTEPTARI. Prezenta in continuare a BNR pe piata valutara este asteptata si de Florian Libocor, analistul anticipand o mobilitate ridicata a bancii centrale, in sensul diverisificarii metodelor de interventie. "Cred ca BNR va interveni in continuare in piata valutara si va modifica modelul de actiune de oricate ori va simti ca devine predictibil. Pentru urmatoarea perioada pot spune ca principalul instrument de temperare a preturilor pare a ramane cursul de schimb. La nivel mondial s-a observat ca statelor emergente le-a fost mai usor sa gestioneze strategia de tintire directa a inflatiei daca au implementat pentru inceput o varianta soft, curs de schimb si dobanzi", a mai afirmat Libocor."BNR va interveni in continuare in piata valutara si va modifica modelul de actiune de oricate ori va simti ca devine predictibil" - Florian Libocor, analist economic
Citește pe Antena3.ro