x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Sindalimenta se adună sub geamurile Olguţei Vasilescu

Sindalimenta se adună sub geamurile Olguţei Vasilescu

de Adrian Stoica    |    10 Oct 2017   •   13:10
Sindalimenta se adună sub geamurile Olguţei Vasilescu

Federația Naţională a Sindicatelor din Industria Alimentară - Sindalimenta, afiliată Confederației Generale a Muncii-Uniunea Generală a Sindicatelor din România, a anunţat că va sesiza Curtea Constituțională și Avocatul Poporului în cazul în care ministrul Muncii, Olguța Vasilescu, va continua să refuze o întâlnire cu reprezentanții săi în vederea modificării Legii dialogului social (Legea 62/2011, republicată).

Potrivit Institutului Național de Statistică, în industria alimentară lucrează circa 180.000 de angajati. Peste 50% dintre aceștia activează în societăți mici, cu mai puțin de 15 angajați. Ei nu pot fi sindicalizați pentru că actuala Lege a dialogului social stabilește că un sindicat se poate înființa dacă are minimum 15 membri fondatori din aceeași societate, se precizează într-un comunicat al Sindalimenta. Or, este evident că, impunând o asemenea condiție, multor angajați li se ia abuziv dreptul de a se organiza în sindicat pentru a-și apăra drepturile. Blocând astfel organizarea sindicatelor la nivel de societate, legea împiedică și obținerea reprezentativității pentru federația sindicală la nivel de sector, așa cum este în prezent și cazul Federației Naţionale a Sindicatelor din Industria Alimentară. “Vom sesiza Avocatul Poporului şi vom sesiza Curtea Constituţională. Oamenii aceştia promit multe şi fac puţine. Nu mai putem tolera această situaţie atât timp cât nu ne mai putem câştiga şi apăra drepturile, cât avem salariile puţin peste minimul garantat”, se mai precizează în comunicat.

„Astăzi, nu cred că mai există înregistrat vreun Contract Colectiv de Muncă la nivel de sector. Nu putem ieşi în stradă în numar mare, pentru că în sectorul privat este omul şi locul de muncă, dar vom începe pichetările. Săptămâna viitoare avem Consiliu Naţional, unde se întruneşte şi Biroul Executiv al federaţiei. Vom decide ceea ce avem de făcut. Sigur vom picheta Ministerul Muncii şi, poate, şi Guvernul României

Dragoş Frumosu, preşedintele Sindalimenta

 Legea dialogului social a devenit o frână pentru dezvoltarea mişcării sindicale după ce a fost modificată abuziv de Guvernul Boc. De atunci, toate Guvernele au promis schimbarea ei, dar niciunul nu s-a ţinut de cuvânt

 

 

×
Subiecte în articol: - Sindalimenta