x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie “Start- Up Nation România”: antreprenorii, îndemnaţi să rişte

“Start- Up Nation România”: antreprenorii, îndemnaţi să rişte

de Cristian Anton    |    05 Apr 2017   •   08:51
“Start- Up Nation România”: antreprenorii, îndemnaţi să rişte
Sursa foto: DIANA OROS

Programul “Start- Up Nation- România” este menit să emancipeze business-ul românesc prin încurajarea oamenilor să devină antreprenori. Cuvântul cheie al proiectului este “simplu”, astfel încât oricine aplică la acest program să realizeze din start dacă are sau nu şanse.

 

Un element important stă şi în mentalitatea antreprenorului român, care trebuie să înveţe că un eşec în afaceri nu înseamnă sfârşitul, ci doar o experienţă de pe urma căreia trebuie să tragă învăţăminte. Riscuri există tot timpul, iar prin acest program Guvernul vine să îşi asume o parte din ele, acestea fiind câteva din aspectele abordate la forumul “Start- Up Nation- România”, organizat de Intact Media Group. "Este şi un life style option. Aşa îl văd. Este opţiunea de a deveni antreprenor. Este un risc într-un fel? Este. Este un risc pentru cel ce se lansează în business? Este. Dumneavoastră, ca antreprenor, aveţi riscul lângă dumneavoastră tot timpul. Ei bine, şi Guvernul României vine în acest caz şi îşi asumă riscuri. Cred că este o contribuţie esenţială la emanciparea ecosistemului de business din România. Încurajăm oamenii să devină antreprenori", a spus Alexandru Petrescu, ministrul pentru Mediul de Afaceri, Comerţ şi Antreprenoriat.

Legea prevenţiei va aduce încredere antreprenorilor

Petrescu susţine că arhitectura programului va fi elaborată sub cuvântul cheie "simplu", iar în momentul în care cineva "îşi aruncă ochii" pe grila de eligibilitate să poată înţelege dacă are şanse de calificare sau nu. Programul ar trebui să fie stimulat de adoptarea Legii prevenţiei, care va încerca să elimine percepţia de control invaziv, aceasta fiind un prim pas spre următorul stadiu, care este cel de încredere. "Legea prevenţiei încearcă să elimine percepţia de control invaziv. Încearcă să elimine omul care se pune în uşa afacerii dumneavoastră şi vă ia cu “Ia să vedem ce găsim noi astăzi”. Eu nu am pretenţia că această lege va aduce un grad de linişte totală şi toată lumea de acum trebuie să evite sau să treacă pe rândul doi de activitate conformitatea cu legea. Este un prim pas spre a trece spre următorul stadiu, care este cel de încredere între cei doi jucători relevanţi ai businessului românesc: antreprenorul şi autoritatea de control", a explicat Alexandru Petrescu. 

Vasilescu, BNR: Antreprenorii n-au cultură economică

În plus, numărul de taxe fiscale şi parafiscale din România ar urma să scadă la 50 în 2018, de la peste 100, iar acestea se vor putea achita online, a declarat Ilan Laufer, secretar de stat în Ministerul pentru Mediul de Afaceri, Comerţ şi Antreprenoriat. 

Bugetul pentru Programul “Start-Up Nation- România” este de 400 de milioane de euro, bani care vor proveni atât din bugetul de stat, cât şi din bugetul Uniunii Europene. 

Pe de altă parte, antreprenorii au nevoie, în primul rând, de cultură economică, a declarat Adrian Vasilescu, Consultant de Strategie la Banca Naţională a României. "Îşi angajează nepoate şi nepoţi şi fraţi şi surori în firme. Aceştia fac dezastru şi duc firmele la faliment. Văd antreprenori care au firme de transport şi curg zdrenţele din maşinile lor, dar limuzinele lor sunt de ultimă oră, vilele lor sunt extraordinar de luxoase dar investiţiile în firme sunt vai de mama lor", a afirmat Adrian Vasilescu. 

Obiectiv: finanţarea a 10.000 de noi firme

Secretarul de stat în Ministerul pentru Mediul de Afaceri, Comerţ şi Antreprenoriat, Harry Ilan Laufer, a arătat că programul “Start-Up Nation- România”, care se va desfăşura pe o perioadă de patru ani, îşi propune finanţarea a aproximativ 10.000 de noi firme anual. Prin acest program ar putea fi create peste 20.000 de locuri de muncă în fiecare an, în condiţiile în care pentru un grant de 100.000 de lei IMM-urile au obligaţia de a angaja minim o persoană, iar pentru 200.000 de lei minim două persoane. Potrivit acestuia, deși au fost multe programe de încurajare a businessului aflat la nivel de start-up, acestea nu au trecut dincolo de porţile instituției și ''nu au atins omul de pe stradă".
 

La forumul “Start- Up Nation- România”, moderat de Alessandra Stoicescu, au participat Alexandru Petrescu, ministrul pentru Mediul de Afaceri, Ilan Laufer, secretar de stat în acelaşi minister, reprezentanţi ai băncilor, precum şi reprezentanţi ai patronatelor

×
Subiecte în articol: Start- Up Nation România