x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie STATISTICĂ - Inflaţia a urcat până la 7,4%

STATISTICĂ - Inflaţia a urcat până la 7,4%

de Daniela Ivan    |    12 Noi 2008   •   00:00
STATISTICĂ - Inflaţia a urcat până la 7,4%

Rata anuală a inflaţiei a urcat la 7,39% în octombrie, de la 7,30% în septembrie, pe fondul creşterii preţurilor la alimente şi la servicii, conform datelor anunţate de INS.



Cele mai mari creşteri de preţuri au fost înregistrate la ouă (9,9%), la cinematografe, teatre, muzee, cheltuieli cu învăţământul şi turismul (4,59%), fasole boabe şi alte leguminoase (3,68%), servicii aeriene şi telefonie (3,35%), cartofi (2,98%), autoturisme şi piese de schimb (2,91%) şi lapte de vacă (3,45%). Carnea şi produsele din carne s-au scumpit, în medie, cu 1,05%. Faţă de luna anterioară, preţurile de consum au crescut cu 1,06%, ca urmare a majorării tarifelor la servicii cu 2,23% şi a preţurilor alimentelor, cu 1,14%. Preţurile mărfurilor nealimentare au crescut în medie cu 0,52%, potrivit datelor publicate. "În următoarele luni vom vedea noi temperări, datorită efectului de bază favorabil, determinat de inflaţia mare din ultimele luni ale anului trecut, astfel încât nu schimbăm cu nimic prognoza de 6,7% pentru finalul lui 2008", a declarat Valentin Lazea, economistul-şef al BNR.

Analiştii spun că mărirea preţurilor la alimente a depăşit aşteptările pentru că, pe lângă scumpirea sezonieră a legumelor, au existat şi creşteri nejustificate, la carne sau lactate. "Cred că presiunile inflaţioniste, determinate în special de creşterile salariale şi de tensiunile vizând deficitul bugetar, sunt în continuare mai puternice decât ne aşteptam", a declarat economistul-şef al Raiffeisen Bank România, Ionuţ Dumitru. Scăderea preţurilor la combustibil a fost cu mult sub aşteptări, în ciuda scăderii preţului petrolului de plan internaţional. Datele din octombrie pot fi un semnal pentru evoluţia inflaţiei peste aşteptări şi în lunile următoare., în condiţiile în care scumpirile pe partea de alimente este posibil să continue.

Plan anticriză după alegeri

Social-democraţii au prezentat ieri un plan de măsuri anticriză pe care vor să-l aplice imediat după alegeri în cazul în care Alianţa PSD+PC va câştiga scrutinul şi va forma guvernul.

Planul anticriză este format din zece puncte, unul dintre acestea referindu-se la protejarea puterii de cumpărare a populaţiei, a precizat preşedintele PSD, Mircea Geoană. În acest sens, va fi introdusă garantarea integrală a depozitelor populaţiei din sistemul bancar, se va reduce rata impozitului pe venit de la 16% la 10% pentru românii care nu câştigă salariul mediu pe economie, va fi modificat coşul de energie electrică astfel încât preţul energiei să scadă cu 33% faţă de valoarea actuală şi se va reduce TVA la 5% pentru alimentele de bază concomitent cu creşterea TVA la 25% pentru produsele de lux. Pe de altă parte, a explicat Geoană, vor fi luate măsuri pentru prevenirea şomajului şi creşterea numărului de locuri de muncă, urmând astfel ca firmele care angajează tineri sub 25 de ani şi persoane de peste 45 de ani să fie scutite de plata impozitelor. "În primii doi ani de mandat, guvernarea PSD+PC va reduce cu 2% cheltuielile din buget care nu produc rezultate concrete, care reprezintă o risipă a banului public", a mai anunţat Geoană. (Lavinia Dimancea)

×
Subiecte în articol: economic