15 ianuarie 2009
AJUTOR UMANITAR
La sfârşitul anului trecut, copiii găzduiţi de Fundaţia CID (Copii în Dificultate) au primit toate cadourile de Crăciun pe care Credit Europe Bank le-ar fi trimis către clienţii şi partenerii lor de business. În căsuţa lor, Credit Europe Bank a aprins focul şi a împodobit bradul sub care a pus toţi cozonacii şi toată turta dulce din sacul lui Moş Crăciun. Cu multă bucurie, preşedintele Credit Europe Bank, Tamer Ozatakul, a semnat cecul de 10.000 de euro pe care i-a transferat în conturile Fundaţiei. Credit Europe Bank te invită să accesezi site-ul www.cid.org.ro şi vei intra într-o lume pe care, dacă nu o ştii, nu înseamnă că ea nu există. Ajută şi tu! Alină! Mângâie!
NEGOCIERI
Lachlan Grave, directorul general al Kraft Foods România, a ameninţat reprezentanţii sindicaliştilor "Poiana" că, dacă nu vor aproba în termen de 24 de ore pachetul salarial compensatoriu stabilit, nu vor mai primi nici un ban. Oficialii Kraft Foods România au purtat nenumărate runde de negocieri cu reprezentanţii sindicatului "Poiana", în vederea stabilirii plăţilor compensatorii, însă nu au ajuns la nici un rezultat. Decizia închiderii fabricii de ciocolată din Braşov şi mutarea activităţii în Bulgaria vor lăsa fără loc de muncă 440 de angajaţi începând din luna mai.(Diana Grădinaru)
DESFIINŢARE
Compania Energetică Integrată va fi desfiinţată de Ministerul Economiei printr-o ordonanţă de urgenţă ce va anula actul normativ adoptat la sfârşitul anului trecut, iar companiile vor fi privatizate. Potrivit lui Tudor Şerban, secretar de stat în minister, ordonanţa va fi introdusă pe ordinea de zi a şedinţei de Guvern de săptămâna aceasta. Electrica urma să preia acţiunile deţinute de stat la Hidroelectrica şi la complexurile energetice Turceni şi Rovinari. Ministrul Adriean Videanu preciza în luna decembrie că nu va renunţa la formarea acestei companii, dar o va trece în subordinea Ministerului Economiei. (D. Ionaşcu)
DATORII
Bechtel are de recuperat de la CNADNR datorii în valoare de aproximativ 70 de milioane de euro, a declarat Cristian Duică, directorul general interimar al CNADNR. Suma reprezintă facturi restante pe 2008 pentru lucrări efectuate, dar nerecepţionate de reprezentanţii Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România (CNADNR). În prezent, lucrările la Autostrada Transilvania au fost sistate, CNADNR derulând o analiză amănunţită a modului de derulare a contractului, precum şi calitatea lucrărilor executate. În funcţie de rezultatele anchetei, compania va elabora strategia viitoare de lucru cu Bechtel. (E.S.)
Citește pe Antena3.ro