x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Ştiri pe scurt

Ştiri pe scurt

16 Apr 2009   •   00:00
FRAUDĂ
Procurorii DNA au dispus trimi­terea în judecată, în stare de arest preventiv, a unei agente de asigurări de la Allianz Ţiriac care a vândut poliţe de asigurare false la peste 100 de clienţi. Mihaela Ion este învinuită de trei in­frac­ţiuni de în­şe­lăciune şi fals în înscrisuri sub sem­nă­tură privată. Potrivit rechizitoriului, Ion a obţinut peste 2,8 milioane de euro, 11.900 de dolari şi 70.000 de lei. Inculpata a vândut un produs financiar fictiv tip asigurare-investiţie care garanta randamente de peste 100% pe an, utilizând înscrisuri care purtau însemnele Allianz, precum şi chitanţe, extrase de cont, formulare, tip poliţe de asigurare. (F.Z)

SUPRAVEGHERE
UE a finalizat un pro­iect de acord pri­vind înregistrarea obligatorie şi supra­ve­gherea agenţiilor de rating. Acordul va avea efect asupra unor companii precum Standard & Poor's, Moody's Inves­tors Service şi Fitch Ratings. Un oficial parlamentar european a declarat că înregistrarea agenţiilor de rating se va face la Comitetul Autori­tăţilor Europene de Reglementare, format din instituţiile de profil din cele 27 de state membre. Agenţiile de rating au fost criticate pentru că nu i-au avertizat pe investitori în privinţa riscurilor asociate instrumen­te­lor financiare de tip subprime, care au con­dus la declanşarea crizei creditelor.

RABLE
Lipsa posibilităţii firmelor de a deduce TVA la achiziţiile auto va determina scăderea vân­ză­rilor de autoturisme noi, va încuraja cumpărarea de unităţi se­cond-hand şi va favoriza dezvoltarea ser­vice-urilor neautorizate. Dealerii Volkswagen şi Audi arată că scăderea acti­vităţii de service şi între­ţi­nere a autovehiculelor va avea un impact social negativ, prin creş­te­rea numărului de persoane fără loc de muncă. În plus, măsurile vor fi urmate de o scădere a vânzărilor de autoturisme noi. Totodată, este favorizată dezvoltarea unităţilor de service neauto­rizate şi, im­pli­cit, creşterea "pieţei negre" de service, arată dealerii.

×
Subiecte în articol: economic