Salariile românilor vor continua să crească şi în acest an, cu 12%-13%, dar numai pentru personalul calificat cu funcţii în top management, potrivit unui studiu realizat de firma germană de recrutare Kienbaum.
Deşi salariile românilor cu funcţii de conducere vor rămâne în continuare mici comparativ cu celelalte state europene, studiul arată că acestea vor creşte datorită nevoii de specialişti pentru companiile din ţara noastră, în urma migrării masive din ultimul timp a personalului calificat. Tendinţa este explicabilă prin dezvoltarea accelerată a economiei din ultimii ani şi mai ales prin nivelul ridicat al investiţiilor străine în România. "Cu toate că în ianuarie 2009 CNP prevedea o creştere salarială medie de 5,8% pentru anul în curs, din studiul nostru reies valori cuprinse între 12%-13%. În primul rând, specialiştii şi personalul din conducerea companiilor se pot aştepta în continuare la creşteri salariale mari", explică Maria Smid, coordonatoarea studiului.
Salariile au crescut anul trecut cu 13,3% faţă de 2007, iar veniturile generale, cu aproximativ 20%. Situaţia nu este aceeaşi peste tot, existând diferenţe semnificative între veniturile anuale totale brute, atât la nivel ierarhic, cât şi la nivel de regiune. Dacă un angajat calificat din Bucureşti câştigă anual peste 12.000 de euro, în Transilvania câştigă puţin peste 6.000 de euro. Muncitorii necalificaţi din Capitală au salarii care ajung la peste 8.000 de euro anual, în timp ce în Transilvania sunt de doar 4.700 de euro. Smid recunoaşte că, în acest moment, nimeni nu poate spune cu certitudine dacă trendul rămâne acelaşi, deoarece datele s-au schimbat din noiembrie 2008 până astăzi, însă nevoia acută de personal calificat pe piaţa românească ar trebui să ducă logic la această creştere salarială.
Citește pe Antena3.ro