x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Tariful RCA, negociat exact ca în piaţă

Tariful RCA, negociat exact ca în piaţă

14 Oct 2016   •   19:00
Tariful RCA, negociat exact ca în piaţă
Sursa foto: Victor Stroe

Transportatorii membrii Cotar resping tariful de 7.960 de lei/an pentru poliţa auto obligatorie RCA în cazul autovehiculelor de peste 16 tone, propus de Autoritatea de Supraveghere Financiară.

Transportatorii spun că la discuţiile care au avut loc în cursul zilei de miercuri, 12 octombrie, Mişu Negriţoiu, preşedintele ASF, le-a prezentat iniţial o ofertă de 9.800 lei/an pentru poliţa RCA aferentă autovehiculelor de peste 16 tone.

“Observând nemulţumirea transportatorilor şi în faţa argumentelor aduse de aceştia, preşedintele ASF a început negocierea tarifului RCA, încercând din răsputeri să menţină o cotaţie cât mai ridicată a acestui produs de asigurare obligatoriu, adresând în final, propunerea de 7.960 lei, pentru autovehicule de peste 16 tone, clasa B0”, se arată într-un comunicat al companiei.

Vasile Ştefănescu, preşedintele Cotar, spune că “Mişu Negriţoiu, a negociat un tarif RCA exact ca un precupeţ din piaţa Matache, ce doreşte să menţină un preţ ridicat la o ceapă degerată, ştiind că nu mai are concurenţa la tarabă”.

Potrivit şefului Cotar, în cadrul întâlnirii cu conducerea ASF, s-a vorbit şi despre supraevaluarea costurilor de administrare pentru RCA, care sunt într-o totală disproporţie cu practică europeană, unde acestea sunt de aproximativ 25%.

Transportatorii au protestat de nenumărate ori împotriva traifelor exagerate practicate de asiguratori

×