Taxa auto va fi calculată diferenţiat, în funcţie de emisiile CO2 pentru maşinile Euro4, iar pentru celelalte autovehicule va fi aplicată actuala formulă – conform normei de poluare
Taxa auto va fi calculată diferenţiat, în funcţie de emisiile CO2 pentru maşinile Euro4, iar pentru celelalte autovehicule va fi aplicată actuala formulă – conform normei de poluare, dată de emisiile de noxe şi cilindree –, însă sumele vor creşte sensibil faţă de propunerea aflată în dezbatere. În acest sens, Guvernul va trimite Comisiei Europene o nouă scrisoare privind taxa de poluare auto în care va fi prezentată noua formulă de calcul a taxei, au declarat surse guvernamentale. La stabilirea noii formule de calcul a taxei, autorităţile române au ţinut cont atât de prevederile moţiunii simple iniţiată de PD-L, dar şi de propunerile făcute de organizaţiile neguvernamentale din domeniul protecţiei mediului. Conform propunerilor primite de la ONG-uri, taxa trebuie să ţină cont mai mult de emisiile de CO2 ale unei maşini. Mai mult, “este posibilă şi o ajustare a grilei de reducere a taxei raportat la vechimea maşinii, de la 0-95%, cotă inclusă în proiectul aflat deja în dezbatere, la 0-90% sau chiar mai puţin”, conform surselor guvernamentale. Autorităţile române speră ca ordonanţa de introducere a taxei să fie adoptată până la sfârşitul acestei luni.
DISCUŢII. Introducerea taxei de primă înmatriculare a fost contestată de Comisia Europeană, care a declanşat în luna martie 2007 procedura de infringement împotriva României. CE consideră discriminatorie taxa auto, deoarece încalcă Tratatul de Aderare la UE. Deşi au avut loc mai multe runde de negocieri, reprezentanţii CE nu şi-au dat avizul asupra noii formule de calcul a taxei propusă de Guvern, iar România riscă să ajungă la Curtea Europeană de Justiţie.