x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Teodorovici: România îşi va respecta angajamentele asumate cu instituţiile financiare internaţionale de a menţine deficitul sub 3%

Teodorovici: România îşi va respecta angajamentele asumate cu instituţiile financiare internaţionale de a menţine deficitul sub 3%

22 Apr 2018   •   18:22
Teodorovici: România îşi va respecta angajamentele asumate cu instituţiile financiare internaţionale de a menţine deficitul sub 3%

România îşi va respecta angajamentele asumate cu instituţiile financiare internaţionale de a menţine deficitul sub 3%, iar măsurile luate în anul 2018 vor asigura atât pentru acest an cât şi în viitor o creştere economică sustenabilă, a declarat ministrul Finanţelor, Eugen Teodorovici, la întâlnirea cu Poul Thomsen, directorul departamentului pentru Europa al Fondului Monetar Internaţional.

Potrivit unui comunicat al Ministerului Finanţelor Publice, Eugen Teodorovici a participat, în perioada 20-21 aprilie 2018, la Reuniunea de Primăvară a Grupului Băncii Mondiale (BM) şi a Fondului Monetar Internaţional, la Washington, SUA.

"România merge în direcţia bună, reluându-şi creşterea economică sustenabilă bazată pe investiţii. Dinamica veniturilor bugetare din trimestrul I 2018 este superioară dinamicii anuale prognozate pentru produsul intern brut (11,4% comparativ cu 7,9%, creştere nominală a PIB) fiind, cu excepţia celei înregistrate în trimestrul I 2015, cea mai ridicată post criză", a susţinut Teodorovici.

De asemenea, ministrul Finanţelor a avut o întrevedere cu Cyrill Muller, vicepreşedintele Băncii Mondiale pentru Europa şi Asia Centrală. În cadrul discuţiei a fost analizat portofoliul actual de proiecte aflate în derulare, finanţate de bancă în România, printre care se află şi proiectul privind modernizarea ANAF şi continuarea acestuia într-o formă revizuită de MFP, adaptată pentru asigurarea unor servicii de calitate pentru contribuabili. În context, şeful de la Finanţe a propus conducerii BM o nouă abordare cu privire la modalitatea de acordare a împrumuturilor, care ar conduce la flexibilitatea utilizării sumelor din împrumut în funcţie de gradul de pregătire şi realizare al proiectelor.

Potrivit MFP, agenda delegaţiei române a cuprins întâlniri cu reprezentanţii băncilor de investiţii, agenţii de rating şi oficiali ai instituţiilor financiare internaţionale. Au fost prezentate aspecte legate de mediul macroeconomic, supraveghere macroprudenţială, evoluţia inflaţiei, precum şi priorităţile pentru perioada următoare.

Ministrul Finanţelor Publice a fost însoţit la Washington de secretari de stat din cadrul MFP, de oficiali ai ANAF şi ai Comisiei Naţionale de Strategie şi Prognoză, precum şi de reprezentanţi ai Băncii Naţionale a României.AGERPRES

×
Subiecte în articol: eugen teodorovici