Prioritatea numărul unu a ministrului Transporturilor şi Infrastructurii Anca Boagiu este absorbţia unor sume cât mai mari din totalul fondurilor europene alocate pentru infrastructură.
“Ministerul Transporturilor va lansa până la sfârşitul anului viitor proiecte cu finanţare europeană de 5,57 miliarde euro, vizând printre altele construcţia a 288 kilometri de autostradă şi modernizarea a 166 km de cale ferată. Folosim 5,5 miliarde euro din Programul Operaţional Transporturi şi din bugetul ministerului de anul viitor 72%, adică 8,3 miliarde de lei, vor fi cofinanţări pentru aceste proiecte”, a declarat Anca Boagiu, ministrul Transporturilor şi Infrastructurii. În septembrie rata de absorbţie a fondurilor UE era de 1,7%. Întrebată ce rată de absorbţie va fi în 2011, Boagiu a răspuns “vom vedea”. Licitaţiile pentru construcţia celor 288 de kilometri de autostradă, cu o valoare totală de 2,5 miliarde euro, vor fi organizate până la finele lui 2011.
Astfel, vor fi licitate lucrările la tronsoanele Nădlac-Arad (38,8 km, 234 milioane euro), Orăştie-Sibiu (82 km, 693 milioane euro), Deva-Orăştie (32,8 km, 355 milioane euro), Timişoara-Lugoj (35,6 km, 217 milioane euro) şi Lugoj-Deva (99,5 km, 1,02 miliarde euro). Termenul de finalizare pentru aceste tronsoane este anul 2013, mai puţin Lugoj-Deva, care urmează să fie finalizat în 2015. Alte proiecte vizează construcţia a 11 şosele de centură, respectiv Săcuieni, Carei, Bacău, Tecuci, Tg Mureş, Braşov, Craiova sud-est, Alexandria, Caracal, Mihăileşti şi Bucureşti, în lungime totală de 138,7 kilometri şi o valoare de 539,38 milioane euro. De asemenea, ministerul are în plan să modernizeze 943 kilometri de drumuri naţionale, cu o valoare de 848,45 milioane euro, asiguraţi printr-un credit BEI. Pentru transportul pe calea ferată, instituţia are ca proiect prioritar modernizarea Coridorului IV, urmând să fie organizate licitaţii pentru trei tronsoane, respectiv Curtici-Simeria, Simeria-Coşlariu şi Coşlariu-Sighişoara, în lungime totală de 166,3 km, cu o valoare de 1,88 miliarde euro.
De asemenea, ministerul are în vedere şi modernizarea a 21 de gări, investiţia fiind de 227 milioane euro, din care în următoarele două săptămâni vor fi lansate la licitaţie 16 gări, iar în ianuarie restul. Legat de transportul feroviar, Boagiu a spus că toate companiile vor fi restructurate. “Toate companiile de cale ferată trebuie restructurate, pentru că ceea ce s-a întâmplat, din punctul meu de vedere, a fost jaf în companiile de cale ferată. De la executările silite pe bunurile care erau importante, am constatat între timp pentru companiile private – nu ştiu cum se face că se executau vagoane de la calea ferată care erau absolut necesare firmelor private – până la un foarte prost management”, a explicat Boagiu. Aceasta nu a avansat o cifră cu privire la numărul ceferiştilor ce vor fi disponibilizaţi.
“Vom vedea câţi oameni pleacă. Dacă gândim din punct de vedere managerial şi nu populist, un manager adevărat în momentul în care îşi evaluează compania îşi evaluează în primul rând costurile, veniturile, încearcă să-şi diminueze pierderile şi apoi discută despre restructurarea de personal”, a spus ministrul Transporturilor.