AXA a anunţat ieri că a încheiat un acord cu Vienna Insurance Group pentru vânzarea operaţiunilor sale de asigurări de viaţă şi economisire din România, părăsind astfel piaţa din România.
Conform termenilor acordului semnat, Vienna Insurance Group va achiziţiona 100% AXA Life Insurance Romania S.A. (AXA Asigurări de Viaţă) prin entităţile sale BCR Life şi Omniasig. Părţile au convenit ca termenii şi condiţiile tranzacţiei să nu fie făcute publice.
Tranzacţia se supune îndeplinirii condiţiilor obişnuite de finalizare, inclusiv obţinerea aprobărilor din partea autorităţilor de reglementare. AXA Asigurări de Viață a înregistrat venituri brute din prime de peste 4,5 milioane de euro în 2015, în principal din polițele tradiționale de asigurări de viață.
Vienna Insurance Group (VIG) este principalul jucător pe piaţa asigurărilor din Austria, precum şi din Europa Centrală şi de Est. Grupul este format din aproximativ 50 de companii din 25 de ţări. VIG are o experienţă de 190 de ani în domeniul asigurărilor.