x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Turism - Litoralul, golit de straini

Turism - Litoralul, golit de straini

de Iohanna Onaca Purdea    |    13 Dec 2006   •   00:00
Turism - Litoralul, golit de straini

Numarul turistilor straini care au vizitat litoralul romanesc in acest an a scazut drastic, fiind inregistrati numai 45.000 de straini, cu peste 19.000 mai putini fata de anul trecut.

Turismul romanesc, subred in fata integrarii. Numarul turistilor straini care au vizitat litoralul romanesc in acest an a scazut drastic, fiind inregistrati numai 45.000 de straini, cu peste 19.000 mai putini fata de anul trecut.

Din totalul vizitatorilor de pe litoral, numai 10% au fost turisti straini, potrivit datelor Consiliului Regional ANAT Sud-Est. Numarul de innoptari in structurile de cazare de la mare a scazut cu 8,6%, iar durata medie a sejurului s-a redus de la 5,1 zile la 3,7 zile.

IN URMA. Pe ansamblu, in primele noua luni ale anului, in Romania au intrat 5,89 milioane de straini, cresterea fiind de 1% fata de 2005, potrivit Federatiei Patronatelor din Turismul Romanesc (FPTR). Datele Federatiei arata ca in zona montana, numarul de turisti straini s-a diminuat in acest an cu 16%, pana la aproape 95.000, iar pe litoral, scaderea a fost de 30%. Numarul de turisti romani care au plecat in destinatii externe a avansat cu 70%, la aproape cinci milioane de persoane. "In privinta numarului de straini sositi si la gradul de ocupare, raportat la tarile vecine, ne aflam «la piciorul broastei»", a afirmat Mihai Rajnita, secretarul general al Federatiei Industriei Hoteliere din Romania (FIHR). Autoritatile ar trebui sa cheltuiasca bani pentru atragerea tinerilor in aceasta industrie si pentru instruirea personalului din turism, a opinat reprezentantul FIHR. In ceea ce priveste apropiata aderare la Uniunea Europeana, industria turistica romaneasca nu este pregatita. Unele unitati turistice s-ar putea inchide, deoarece lucreaza sub nivelul minim de rentabilitate sau profitabilitate, a mai spus Rajnita.

FARA SEF. Situatia actuala de la Autoritatea Nationala pentru Turism (ANT), care nu are conducere de mai bine de patru luni, este inadmisibila si reprezinta un afront la adresa industriei turistice, a declarat Alin Burcea, presedintele ANAT pe Bucuresti. El a subliniat faptul ca in bugetul ANT sunt sute de miliarde de lei nefolositi, bani care s-ar putea intoarce la buget, fara ca turismul sa beneficieze de aceste fonduri. Reprezentantii patronatelor din turism se gandesc sa solicite desfiintarea acestei institutii, care a devenit extrem de politizata. Portofoliul ANT va fi preluat de Partidul Democrat potrivit surselor din PD.
Concurenta - Amenzi pentru cablisti
Consiliul Concurentei a finalizat investigatiile declansate pe piata serviciilor de cablu tv si a sanctionat UPC Romania, RCS&RDS, Astral Telecom si Cablevision of Romania cu amenzi in valoare totala de 25,94 milioane de lei (peste 7,5 milioane de euro). Pentru impunerea de tarife nejustificate in Bucuresti, Cablevison a fost amendata cu 0,273 milioane de lei si UPC Romania cu 17,605 milioane de lei.
Comisioane - Pensii private cu probleme
Comisioanele aferente fondurilor de pensii raportate la valoarea contributiei nu fac deloc atractive intrarea marilor firme de asigurari pe piata. "Vom vedea cum trece Legea pilonului 2 de pensii private obligatorii prin Parlament si apoi vom decide daca intram sau nu in sistem", a declarat Tudor Mircea Moldovan, director general la Asociatia pentru Pensiile Administrate Privat din Romania. Principalele obiectii pe care firmele din asociatie le au sunt legate de comisionul de administrare de 2%, considerat prea mic si de valoarea contributiei de numai 2%-6%, care pune o societate de administrare in situatia de a lucra in pierdere. Pe de alta parte, exista opt comisioane pe care participantul la o schema de pensii privata trebuie sa le plateasca: de administrare (2% pentru cele din pilonul 2 si 5% pentru cele din pilonul 3), de depozitare, de custodie, de audit, de distributie, de tranzactionare, de auditare. "Nu putem spune la cat se ridica acestea, deoarece numai doua sunt ale noastre, celelalte le platim si noi altor institutii, si acestea sunt negociabile", a declarat Moldovan. Surse din piata sustin ca aceste comisioane pot micsora cu 1% pe an pensia beneficiarului. Reforma sistemului de pensii are in vedere dezvoltarea segmentului de fonduri private prin transferul treptat al unei parti din contributiile platite de salariati pentru asigurarile sociale, prin sistemul public de pensii. Actul normativ prevede ca orice angajat - inclusiv functionarii publici - sau persoana autorizata sa desfasoare o activitate independenta poate opta pentru un fond de pensii facultative. (Daniela Ivan)
Energie - UE se cearta cu colosii europeni

Sediile colosilor energetici germani RWE, E.ON si ENBW au fost perchezitionate ieri de inspectorii Comisiei Europene (CE), ca urmare a suspiciunilor de incalcare a reglementarilor europene privind "practicile de afaceri restrictive si/sau abuzul de pozitie dominanta pe piata", potrivit unui comunicat CE.

Investigatie. Oficialii europeni au negat vreo legatura cu o investigatie mai ampla, inca in derulare la nivelul sectorului energetic european. Totusi, inspectia vine la cateva zile dupa ce Comisia Europena a fost informata de opozitia autoritatilor franceze si germane fata de planurile de restructurare a pietei energetice europene, potrivit Financial Times, citat de Mediafax. Planul presupune divizarea marilor companii energetice, separandu-se operatiunile de transport de cele de generare si furnizare de energie. (Adrian N. Ionescu)
×
Subiecte în articol: economic pensii străini