x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie UE ne scuteşte de plata a 24,8 milioane de euro

UE ne scuteşte de plata a 24,8 milioane de euro

16 Apr 2010   •   00:00

România va plăti la bugetul UE cu 24,8 milioane euro mai puţin decât contribuţia stabilită iniţial de 1,408 miliarde euro.

Bugetul UE a avut în 2009 un surplus de 2,2 miliarde euro, 1,9% din buget, fondurile urmând a fi a realocate, potrivit Comisiei Europene (CE)."Nivelul redus al fondurilor rămase din 2009 demontrează că am direcţionat banii eficient acolo unde a fost nevoie. Surplusul va intra ca venituri în bugetul din 2010, ceea ce se traduce prin economii pentru statele membre", a declarat comisarul european pentru Planificare Financiară şi Buget, Janusz Lewandowski.

 

×
Subiecte în articol: redactie