x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie UE va crea o entitate pentru a continua relaţiile comerciale cu Iranul

UE va crea o entitate pentru a continua relaţiile comerciale cu Iranul

25 Sep 2018   •   07:25
UE va crea o entitate pentru a continua relaţiile comerciale cu Iranul

Europenii vor crea o entitate specifică pentru a putea continua relaţiile comerciale cu Iranul, în special achiziţia de petrol, şi a scăpa astfel de sancţiunile americane, a anunţat luni seară la ONU şefa diplomaţiei Uniunii Europene, Federica Mogherini

 

"Concret, statele membre al Uniunii Europene vor instaura o entitate juridică pentru a facilita tranzacţiile financiare legale cu Iranul", a declarat Federica Mogherini la finalul unei reuniuni consacrate salvării acordului nuclear iranian din 2015 după retragerea Statelor Unite din acest text în mai. 

"Aceasta va permite companiilor europene să continue relaţiile comerciale cu Iranul conform dreptului european şi ar putea fi deschisă altor parteneri din lume", a adăugat ea într-o declaraţie citită în comun cu ministrul iranian de externe, Mohammad Javad Zarif. 

Reprezentanţi ai celor şase ţări semnatare ale acordului - Marea Britanie, Franţa, Rusia, China, Germania şi Iran - au participat la această reuniune, organizată cu prilejul Adunării Generale anuale a Naţiunilor Unite. Potrivit unor surse europene, acest "vehicul dedicat" (Special purpose vehicle - SPV) ar putea acţiona ca o bursă de schimb sau un sistem de troc sofisticat care să permită firmelor în cauză să scape de sancţiunile americane. 

Preşedintele american, Donald Trump, s-a retras în mai din acordul internaţional privind programul nuclear iranian, menit să împiedice Teheranul să se doteze cu bomba atomică şi, în paralel, să îl scoată din izolarea economică prin ridicarea sancţiunilor care îl strangulau. 

Între timp, Washingtonul a restabilit o serie de sancţiuni grele vizând, de asemenea, întreprinderile sau ţările străine care continuă să facă afaceri cu Republica Islamică. Sub ameninţări, un mare număr de grupuri (ca Total, Daimler) foarte angajate în Statele Unite au încetat orice activitate cu Iranul de teama represaliilor americane. 

La 4 noiembrie, un nou val de sancţiuni va lovi direct exporturile iraniene de petrol şi operaţiunile bancare cu această ţară care se va trezi astfel deconectată de la circuitele financiare internaţionale. Noile canale de plată trebuie "să asigure actorii economici care au un comerţ legal cu Iranul", a subliniat în faţa presei Federica Mogherini. 

Este vorba despre păstrarea beneficiilor economice aşteptate de Iran în schimbul rămânerii în acord şi renunţării la un program nuclear militar, a explicat şefa diplomaţiei europene.

×
Subiecte în articol: ue relatii iran onu Federica Mogherini