Astăzi este ultima zi în care vă puteţi alege un fond de pensie obligatoriu. Campania de aderare la Pilonul II al pensiilor private obligatorii se încheie după patru luni în care angajaţii până în 45 de ani au putut să aleagă un administrator de fond.
Aleator - Din 18 ianuarie, statul îi va distribui pe cei care nu au optat
Astăzi este ultima zi în care vă puteţi alege un fond de pensie obligatoriu. Campania de aderare la Pilonul II al pensiilor private obligatorii se încheie după patru luni în care angajaţii până în 45 de ani au putut să aleagă un administrator de fond.
Din 18 ianuarie, cei care au fost obligaţi să aleagă (persoanele între 18 şi 35 de ani), dar nu şi-au exprimat o opţiune vor fi distribuiţi, printr-un program informatic, către unul din cele 18 fonduri de pensii private obligatorii autorizate să funcţioneze.
Potrivit celor mai recente date centralizate de Casa Naţională de Pensii şi Alte Drepturi de Asigurări Sociale (CNPAS), au aderat 3.179.115 de persoane. Acest număr reprezintă totalul actelor de aderare validate de către CNPAS la cea de a şaptea raportare bilunară, în creştere cu peste 270.000 faţă de raportarea precedentă. Pe primele trei locuri s-au plasat ING, Allianz-Ţiriac şi Genarali, cu 1.066.203, 798.753 şi, respectiv, 301.906 de acte de aderare validate până la data de 1 ianuarie 2008. În coada clasamentului sunt fondurile administrate de AG2R (725 de adeziuni), Zepter (395 de adeziuni) şi Marfin (113).
Redistribuire. Ieri, unul dintre administratorii care au obţinut rezultate sub aşteptări a cerut ca primii doi clasaţi să nu participe la redistribuirea aleatorie, invocând “concentrarea pieţei”. Pentru a putea funcţiona, un fond de pensii trebuie să strângă minimum 50.000 de participanţi în primii trei ani de activitate. Jumătate din cei 18 administratori nu au reuşit să îndeplinească această cerinţă.