x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Vacanţe de iarnă de peste 67 de milioane de euro

Vacanţe de iarnă de peste 67 de milioane de euro

de Elena Stan    |    02 Ian 2012   •   21:00
Vacanţe de iarnă de peste 67 de milioane de euro

Petrecerea sarbatorilor de iarna a adus incasari frumusele agentiilor si operatorilor de turism. Romanii au cheltuit peste 67 de milioane de euro pentru a petrece Craciunul si de Re­velionul in alta parte decat acasa. Cele mai cautate zone din tara au fost statiunile montane de pe Valea Prahovei, urmand pensiunile si ho­te­lu­rile din statiunile brasovene Predeal si Poiana Brasov si cele din zona Rasnov-Bran-Moeciu, Bucovina, Gura Humorului sau statiunile balneoclimaterice. Ca in fiecare an, au fost si romani care au ales sa petreaca sarbatorile de iarna in strainatate. Destinatia numarul unu in pre­fe­rintele romanilor, dintre cele externe, a fost Austria, urmata de destinatiile exotice, precum Republica Dominicana, Dubai, Sharm el-Sheikh, Laponia, dar si Bulgaria, Malta, Turcia si marile capitale europene.

Romanii au pus bani deoparte
Spre deosebire de anul trecut, anul acesta romanii au facut ceva rezerve financiare si pentru vacanta de iarna. Astfel, anul acesta, numarul turistilor inregistrati cu ocazia sarbatorilor de iarna in structurile de cazare de la noi din tara a fost mai mare decat cel inregistrat anul trecut. "Numarul romanilor care, anul acesta, au ales sa petreaca Craciunul si Revelionul in alta parte decat acasa a fost mai mare fata de cel inregistrat in 2010. Astfel, romanii care au ales sa mearga de sarbatori in strainatate a crescut cu 20%, ajungand de la 25.000, cat era in 2010, la 30.000, iar in zonele turistice de la noi din tara au fost in jur de 150.000 de turisti, din care 120.000 prin intermediul agentiilor de turism. Diferenta de 30.000 o reprezinta romanii care au ales sa mearga pe cont propriu in vacanta. Pretul mediu pentru un pachet turistic la noi in tara a fost de 300 de euro, pentru destinatiile externe a fost in jur de 600 de euro. Pentru destinatiile exotice, pretul mediu a fost in jur de 1.500 de euro de persoana", ne-a explicat Traian Badulescu, consultant turistic.

Destinatii exotice: Dubai, Republica Dominicana
Din cei 30.000 de romani care au ales sa petreaca in afara tarii, 5.000 au preferat destinatiile exotice, de lux, unde pretul unui pachet turistic a fost de peste 2.000 de euro de cuplu. "Anul acesta s-a inregistrat un aflux putin mai mare fata de anul trecut pentru destinatiile exotice, de lux. Peste 5.000 de romani au ales sa-si petreaca sarbatorile de iarna in Dubai sau in Republica Dominicana, unde pretul a fost de circa 2.000 de euro de cuplu. Aceasta crestere se datoreaza preturilor mai mici fata de anul trecut, cand tariful era in jur de 1.500 de euro de persoana. Tot la destinatii exotice se incadreaza si pachetele turistice vandute pentru Laponia, unde de Craciun au fost 250 de romani. Pretul pachetului turistic aici a fost intre 1.300 si 2.000 de euro", ne-a explicat Traian Badulescu. Cei 25.000 de romani care au plecat din tara si au platit in medie 600 de euro de persoana si au adus incasari agentiilor de turism in valoare de 15 mi­lioane de euro. Pe langa acestia mai sunt si 5.000 de romanii care au ales destinatiile exotice sau croa­zi­e­rele care au platit in medie 1.500 de euro, ceea ce a dus la incasari de 7,5 milioane de euro.

300 de euro de persoana, in Romania
Cele mai mari incasari ale agen­ti­il­or de turism au fost reprezentate de pachetele vandute romanilor care au petrecut sarbatorile de iarna pe plaiuri mioritice. Daca tariful mediu a fost de 300 de euro de persoana, cei 150.000 de romani au platit in jur de 45 de milioane de euro pentru vacanta de sarbatori. La final, cand tragem linie, observam ca romanii au cheltuit peste 67 de milioane de euro doar pe vacanta de iarna. Badulescu a mai spus ca a crescut si numarul romanilor care au ales sa mearga de sarbatori in croaziera. "Circa 1.000 de romani au plecat in croaziera. Tariful pentru un pachet turistic pe mare variaza de la 1.200 la 2.000 de euro de cuplu in functie de servicii, de transport, de durata etc.", a explicat el. Destinatia externa numarul unu anul acesta pentru vacanta de iarna a fost Austria. "Iubitorii sporturilor de iarna merg anual in Austria. Pe intreg sezonul de iarna, merg in Austria in jur de 150.000 de romani, din care in perioada sarbatorilor merg in jur de 15.000. Dupa Austria, romanii au ales statiunile din Bulgaria, Thailanda, marile capitale europene", a declarat Traian Badulescu.

×
Subiecte în articol: vacanta