x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Veniturile românilor vor scădea şi anul viitor

Veniturile românilor vor scădea şi anul viitor

15 Iul 2010   •   00:00

Veniturile românilor se vor reduce şi anul viitor cu 0,8%, după ce în acest an vor scădea cu alţi 10% în termeni reali, potrivit unui raport  al Erste Bank. Potrivit băncii austriece, România e singura ţară din Europa Centrală şi de Est unde se vor consemna scăderi de venituri şi în 2011.

În regiune, veniturile vor creşte cu 1%-2,5% datorită competitivităţii forţei de muncă, se mai arată în studiu. "În România, unde Guvernul a aprobat măsuri de austeritate ambiţioase (inclusiv majorarea TVA cu 5 puncte procentuale), venitul disponibil va continua să scadă în termeni reali din cauza majorării inflaţiei", se menţionează în raportul Erste. "Venitul disponibil, care reprezintă în medie circa 65% din PIB, a fost afectat recent de majorarea şomajului şi de reducerea altor venituri (chirii, profituri, venituri din dobânzi). În contextul în care efectul advers al deteriorării pieţei muncii a fost compensat parţial de creşterea uşoară a pensiilor şi altor beneficii sociale, venitul disponibil a scăzut mai puţin decât ar fi rezultat din reducerea angajărilor", precizează experţii băncii. Vestea bună este că, după doi ani de scăderi bruşte, consumul gospodăriilor ar putea creşte cu 1% datorită acordării de credite.

×
Subiecte în articol: economic