x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Viaţa la ţară. Acum şi cu boiler

Viaţa la ţară. Acum şi cu boiler

17 Feb 2011   •   13:32

Dezvoltarea imobiliară de până la criză şi nevoia de confort fac ca anul acesta circa 140.000 de români să cumpere boilere electrice, potrivit estimărilor Ariston Thermo România.

În acest an vânzările de boilere electrice din România vor creşte cu 7%, de la 130.000 de unităţi până la 140.000 de unităţi, cu o valoare totală de 14 milioane de euro, potrivit estimărilor companiei. Media este, astfel de 100 de euro pe aparat. Reprezentanţii firmei precizează că majoritatea boilerelor electrice se vor vinde în mediul rural, unde oamenii nu au acces la gaze naturale pentru a instala centrale murale, dar simt totuşi nevoia de confort. Mai mult, dezvoltarea tehnologică ce aduce consum de curent electric redus cu până la 20% va atrage românii.

Mai mult de jumătate dintre cupărătorii de boilere electrice de pe piaţa locală provin din mediul rural unde nu există conexiune la gaze sau la sistemul centralizat de încălzire şi furnizare de apă caldă menajeră.

 Există totuşi şi un segment important de posesori în mediul urban. Majoritatea acestora utilizează un boiler electric din motive de confort sau economie. În anumite zone, furnizarea de apă caldă se desfăşoară între intervale orare definite iar pe parcursul verii există perioada de revizie tehnică în care furnizarea de apă caldă este sistată.

 Totodată cei care locuiesc la etajele superioare ale blocurilor sunt de multe ori confruntaţi cu un consum foarte mare de apă caldă şi optează pentru un boiler electric.

 Astfel principalul motiv pentru care românii optează pentru achiziţionarea şi montarea unui boiler este, în peste 50% dintre cazuri, necesitatea de a dispune de apă caldă. Confortul şi economia sunt, de asemenea, printre principalele motive pentru care românii aleg boilerele.

Programul “Rabla” la boilere

 Compania a introdus în 2010 un program de tip “Rabla” la vechile boilere cu noua gamă. Conform unui studiu eleborat de companie la sfârşitul anului trecut, în acest moment, jumătate din boilerele vândute în ţara noastră sunt electrice şi au capacităţi între 10 şi 150 de litri. Un alt procent de 30% îl reprezintă boilerele pe bază de combustibil solid (lemne, peleţi etc) iar 12% sunt pe gaze naturale. De asemenea, o cotă de piaţă de 8% aparatelor mixte, termoelectrice, a afirmat într-un comunicat Cătălin Drăguleanu, directorul de vânzări al companiei. El spune că programul Buy Back va ajuta compania să câştige, împreună cu noile lansări de produse, două puncte procentuale în privinţa cotei de piaţă.

×
Subiecte în articol: energie boilere