O propunere de buget pentru anul 2021 ar urma să fie finalizată luni, după discuțiile cu ordonatorii de credite, a declarat premierul Florin Cîțu.
„Ştiu că Ministerul Finanţelor Publice finalizează astăzi discuţiile cu ordonatorii de credite, deci ar trebui să avem la finalul zilei de astăzi o propunere de buget cât de cât aproape de ceea ce-mi doresc eu şi cred că este un buget bun pentru a susţine creşterea economică în 2021. Vom vedea astăzi, la finalul zilei, care au fost cererile de la ordonatori şi câte dintre ele pot să fie susţinute de situaţia economică de astăzi. Ştim de la Comisia Naţională de Strategie şi Prognoză că PIB-ul nominal rămâne cam la acelaşi nivel, puţin mai mare ca anul trecut şi asta ar însemna că avem 3 ani de zile cu un PIB nominal care nu prea s-a schimbat, deşi anul trecut am avut o scădere, anul acesta va creşte, dar PIB-ul nominal rămâne în acelaşi context. Acestea sunt cifrele macro de unde pornim", a afirmat Florin Cîţu, luni, la Parlament.
De asemenea, acesta a spus că propritățile bugetului pe anul 2021 se rezumă la investiții și sănătate.
„Sănătatea şi investiţiile sunt prioritate în 2021 şi educaţia este, dar resurse suplimentare, pentru a putea plăti şi pentru educaţie şi pentru sănătate, trebuie să investim mai mult. Vor fi şi kilometri de autostradă. Eu am spus că trebuie o prioritizare a proiectelor de investiţii. Sibiu - Piteşti este cel care trebuie pornit şi trebuie să avem un plan, o planificare clară şi aici doresc buget pus la punct pentru următorii patru ani. Nu vreau să fie doar un buget pentru 2021. Proiectele mari de investiţii vor trebui să fie... schema de finanţare trebuie să fie pregătită pentru o perioadă lungă de timp, ca să nu mai stăm să ne chinuim în fiecare an să găsim bani pentru aceste proiecte", a mai afirmat Cîţu.