Vicepreşedintele Senatului, Dan Voiculescu, a anunţat că va trimite către preşedintele Băsescu şi premierul Emil Boc un plan de măsuri economice a căror aplicare, imediată şi pe termen mediu ar duce la colectarea de bani la bugetul de stat, astfel încât să nu mai fie nevoie de reducerea veniturilor bugetarilor
„Doresc să lăsăm de o parte vendetele politice de tot felul şi, dacă se va considera că nu e important cine le propune ci conţinutul lor, să se aplice aceste măsuri", a spus Voiculescu. El a explicat că o parte dintre măsuri se pot aplica imediat iar cea- de a doua parte le vede aplicabile pe un termen mediu, de un an de zile, începând de exemplu cu luna septembrie. În rândul măsurilor aplicabile imediat Voiculescu a menţionat executarea silită a datornicilor la bugetul de stat care sunt milionari. „Nu e normal să fii milionar şi să ai datorii la stat. Înţeleg să nu-şi potă plăti datoriile la stat cei care au dificultăţi, au compania în reorganizare, dar exsită şi persoane fizice care au iahturi şi firmele pe care le conduc nu îşi plătesc aceste datoriie", a explicat Dan Voiculescu. El a vorbit şi despre anumite „anomalii" care se produc în România, susţinând că statul îmbogăţeşte agenţii economici privaţi, prin subvenţii acordate la preţul gazelor sau al energiei, astfel că aceştia plătesc mai puţin decât populaţia.
La capitolul măsuri economice cu aplicabilitate pe termen mediu, Voiculescu a vorbit despre nevoia de a se institui dreptul de preempţiune pentru producătorii romăni. „Fiecare stat îşi protejează producătorii, noi în România nu avem nimic care să protejeze producătorii români", a spus Voiculescu. Vicepreşedintele Senatului a criticat decizia Guvernului de a mări TVA-ul, spunând că idealul în această situaţie economică ar fi fost scăderea taxelor pentru a obţine o creştere a consumului. „Sunt bani în economie, dar statul nu ştie să-i colecteze, nu are autoritatea necesară. Statul are bani, dar aceştia stau în diferite buzunare private, în lipsa unei colectări eficiente a taxelor actuale. E culmea neputinţei statului, sunt banii tăi dar nu-i poţi lua", a arătat Dan Voiculescu. De altfel vicepreşedintele Senatului a cerut ieri în cadrul Birourilor reunite ale Parlamentului (care au şi aprobat) ca preşedintele Băsescu să fie invitat în faţa Parlamentului pentru a prezenta un raport despre starea naţiunii, iar premierul Emil Boc să vină să clarifice situaţia măririi taxelor. Pentru aceasta, dacă preşedintele Băsescu va accepta invitaţia Parlamentului, va fi nevoie de o sesiune extraordinară. Cât priveşte moţiunea de cenzură pe care opoziţia vrea să o iniţieze, Voiculescu consideră că nu căderea Guvernului Boc ar rezolva problemele, ci că ar fi nevoie de schimbarea preşedintelui Băsescu.
Citește pe Antena3.ro