Deși nu are în atribuții supravegherea piețelor cripto, Autoritatea este preocupată de evoluția acestor active, în contextul în care din ce în ce mai multe persoane din România le-au accesat. Totodată, volatilitatea criptoactivelor poate influența evoluția sistemului financiar convențional, potrivit raportului disponibil pe site-ul A.S.F..
„Decuplarea piețelor financiare de fundamentele economice poate genera bule speculative și conduce la creșterea riscului sistemic. Un astfel de exemplu este piața de criptomonede care a fost zdruncinată de un val de scăderi în primul trimestru din 2022. Principalele criptomonede au avut o evoluție similară unei bule speculative, înregistrând o creștere rapidă de peste 3 deviații standard, urmată de o scădere rapidă din trimestrul III 2021 până în prezent.”, arată analiștii A.S.F.
În noiembrie 2021, valoarea de piață a criptomonedelor s-a ridicat la circa 3 trilioane de dolari, urmată de o scădere la 2 trilioane de dolari la jumătatea lunii aprilie 2022, înainte de a se diminua cu încă 35%, ajungând la doar 1,3 trilioane de dolari în luna mai. Bitcoin este cel mai tranzacționat activ cripto, cu o cotă de piață de 44% în trimestrul I 2022, urmat de Ether. cu 20% cotă de piață în trimestrul I 2022. Bitcoin a coborât pentru o scurtă perioadă de timp la cel mai scăzut nivel, sub 29.000 dolari, de la sfârșitul anului 2020. Prăbușirea rapidă a valorii pieței de criptomonede arată fragilitatea acestor piețe, arată cercetarea.
Prăbușirea criptomonedelor se înscrie în scăderea amplă a piețelor financiare din primul trimestru din 2022. După o vânzare masivă pe 18 mai 2022, indicele Nasdaq, care are în componența sa companii tehnologice, a scăzut cu 29% față de nivelul maxim. De asemenea, indicele S&P 500 a avut o performanță negativă de 18%. Pe 12 mai 2022, Bitcoin a fost tranzacționat la aproximativ 29.000 de dolari, la doar 40% din maximul istoric atins în luna noiembrie 2021.
Cel mai răspândit tip de monedă stabilă este reprezentat de monedele stabile centralizate, în top situându-se moneda Tether, cea mai mare criptomonedă stabilă care a scăzut pentru scurt timp sub valoarea sa nominală de 1 dolar/token în 12 mai 2022. Componența acesteia are la bază active precum numerar, titluri de trezorerie și obligațiuni corporative, dar transparența totală a structurii este neclară, deoarece nu este cunoscută alocarea pe active din cadrul criptomonedei.
Vânzarea masivă de criptoactive s-a accentuat în luna mai 2022, când Rezerva Federală a SUA (FED) a început să majoreze ratele dobânzilor, măsura ce a afectat componența coșului de active pe care era emisă Tether iar prin contagiune alte criptoactive. Totodată au fost afectate și alte active riscante, precum acțiunile din sectorul tehnologic, obligațiunile cu randament ridicat, precum și alte produse sintetice.
Raportul atrage atenția persoanelor care investesc pe piața cripto că nu dispun de nicio cale de atac sau protecție, întrucât criptoactivele și produsele și serviciile conexe nu intră sub incidența protecției existente în temeiul normelor actuale ale UE privind serviciile financiare.
Specialiștii A.S.F. sesizează și o relație directă între evoluția piețelor financiare clasice și cea a criptoactivelor, aspect care denotă, o dată în plus, că utilitatea acestui tip de active în diversificarea portofoliilor de investiții nu este la nivelul la care le este de multe ori prezentată potențialilor investitori.
„Corelația din ce în ce mai mare a prețurilor criptoactivelor cu principalele active financiare riscante în timpul episoadelor de criză pe piață pune la îndoială utilitatea acestora pentru diversificarea portofoliilor. A fost observată o creștere a corelației dintre randamentele criptoactivelor și cele ale acțiunilor în timpul și după incertitudinile de pe piață din martie 2020, precum și în timpul vânzărilor de pe piață din decembrie 2021 și mai 2022. Acest lucru poate sugera faptul că, în perioadele de aversiune față de risc pe piețele financiare mai mari, piața criptoactivelor a devenit mai strâns legată de activele de risc tradiționale, o tendință care se poate datora în mare parte implicării crescute a investitorilor instituționali. În schimb, corelația cu aurul a devenit negativă în timpul unei perioade de creștere a așteptărilor inflaționiste și a tensiunilor geopolitice.”, se arată în Raportul A.S.F. privind stabilitatea piețelor financiare nebancare.