Reprezentanţii Băncii Naţionale a României au solicitat băncilor comerciale să evite apariţia unor litigii, întrucât acestea crează un risc reputaţional. "În repetate rânduri, reprezentanţi ai Băncii Naţionale au solicitat, au atras atenţia asupra riscurilor de pierdere - efecte pecuniare asupra instituţiei de credit - în contextul existenţei unor litigii şi am solicitat instituţiilor de credit să depună toate eforturile astfel încât să preîntâmpine apariţia unor litigii. (...) Este de ajuns să ne uităm doar în presă cât de mediatizate sunt aceste litigii, cât de afectată este imaginea băncilor şi reputaţia acestora", a declarat Alexandru Păunescu, şeful Direcţiei Juridice din BNR, prezent la conferinţa "Colocviile juridice ale BNR". Acesta a adăugat că în momentul în care apare un litigiu apare şi riscul reputaţional pentru banca respectivă, iar finalizarea acestuia în favoarea sau defavoarea băncii presupune creşterea sau scăderea riscului reputaţional.
"În momentul în care s-a declanşat un litigiu în care este implicată o instituţie de credit, acesta devine public, iar media nu face altceva decât să promoveze existenţa unor astfel de litigii", a mai spus Păunescu. "O instituţie de credit ar trebui să fie extreme de robustă, dar în acelaşi timp de nesăbuită dacă a decis să nu stabilească o recunoaştere independentă a managementului riscului juridic", a punctat oficialul băncii centrale.
Clienţii să meargă la bancă, nu în instanţă
Directorul Direcţiei Juridice din Banca Naţională a recomandat clienţilor să meargă la bancă atunci când au o problemă, nu în instanţă, pentru că abordarea juridică presupune costuri mari. “Fac un apel la cetăţeni! În loc să meargă în instanţă să abordeze chestiunea din punct de vedere juridic, mai bine se duc la bancă, îşi exercită drepturile de cetăţean. De asemenea, clientul poate face apel la o organizaţie de protecţie a consumatorului, nu în ideea în care vrea să dea banca în judecată, ci pentru a lămuri ce poate să facă mai departe. Orice demers în instanţă presupune o taxă de timbru, timp, nervi”, a explicat Păunescu. Oficialul BNR consideră că oamenii ar trebui să afle încă de la început ce presupune contractul de credit, care este riscul la care se expune şi dacă e bine să ia produsul respectiv sau nu. Păunescu a menţionat că acum este uşor de făcut acest lucru deoarece băncile nu-şi mai permit să mergă pe abordarea dacă acest client nu ia un credit, vine altul şi îl ia.