x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Investitii Cât plăteşte Primăria Capitalei pentru finalizarea lucrărilor de consolidare la Arcul de Triumf

Cât plăteşte Primăria Capitalei pentru finalizarea lucrărilor de consolidare la Arcul de Triumf

28 Apr 2016   •   21:27
Cât plăteşte Primăria Capitalei pentru finalizarea lucrărilor de consolidare la Arcul de Triumf
Sursa foto: Victor Stroe/Intact Images

Primăria Municipiului Bucureşti (PMB) a contractat lucrări în valoare de aproape 2 milioane de lei pentru finalizarea lucrărilor de consolidare, restaurare şi conservare la Arcul de Triumf şi pentru amenajarea peisagistică aferentă.

În acest sens, pe 25 aprilie, PMB a atribuit un "contract privind finalizarea lucrărilor pentru obiectivul de investiţii aferent proiectului 'Consolidare, restaurare şi conservare Arcul de Triumf', inclusiv amenajare peisagistică", potrivit unui anunţ publicat pe 27 aprilie pe SEAP.

Valoarea totală finală a contractului este de 1.981.077,70 de lei, fără TVA.

Contractul a fost atribuit societăţilor Romconstruct Holding Grup SA - UTI Grup SA, Romconstruct Holding Grup SA fiind lider al acestei asocieri.

Contractul a fost atribuit prin negociere fără publicarea prealabilă a unui anunţ de participare, alegerea acestei proceduri fiind justificată prin faptul că "Lucrările/ produsele/ serviciile pot fi furnizate numai de un anumit ofertant, din motive tehnice". Criteriul de atribuire a fost preţul cel mai scăzut.

Pe de altă parte, tot pe 25 aprilie, PMB a atribuit un alt contract, în valoare totală de 1.732.000 de lei, fără TVA, pentru "achiziţionarea de servicii de consultanţă financiară specializată, pentru contractarea unei finanţări rambursabile externe pentru cofinanţarea proiectului 'Finalizarea staţiei de epurare Glina, reabilitarea principalelor colectoare de canalizare şi a canalului colector Dâmboviţa (Caseta de Apă Uzată Dâmboviţa)', precum şi monitorizarea şi raportarea informaţiilor financiare către instituţiile partenere".

"Pentru finanţarea acestui proiect, este necesar ca Municipiul Bucureşti să atragă resurse financiare în condiţiile unor costuri optime. Prin prisma costurilor, dar şi a experienţei acumulate în finanţarea unor astfel de proiecte, alegerea contractării unei finanţări externe pare să fie în acest moment cea mai eficientă soluţie. Condiţiile contractării unei finanţări externe rambursabile de la Banca Europeană de Investiţii/Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare sunt mai avantajoase decât cele oferite în acest moment de piaţa financiară românească", potrivit unui anunţ publicat, joi, pe SEAP.

Acest contract a fost atribuit prin procedura de "dialog competitiv" societăţii TUD Business Consulting SRL, se mai arată în anunţul citat.

Sursa: AGERPRES

×