Cum fac românii parale în Paralia

de Andreea Stroe | 18 Aug 2015 • 17:08

Drumul străinătății pentru o viață mai bună i-a dus pe mulți români pe tărâmul elen. Cu toate că e o Grecie în criză, tot găseşti de lucru dacă vrei un venit mai consistent decât în ţară.

Dar şi munca este pe măsură. În Paralia, pe litoral, aproape 100 de români sunt la patron grec. Majoritatea lucrează în restaurante, pe plajă sau ca simpli vânzători în magazine de suveniruri, de haine de blană sau de piele.

Ciorbă de burtă în restaurant grecesc

Am luat litoralul grecesc din Paralia la picior. Pe lângă faptul că sunt turişti români o droaie, şi în magazine sau în localuri auzi tot româneşte. Grecii au gândit pragmatic şi, pentru a-i atrage pe turişti, au angajat români, sârbi, unguri.

Pe Silviu Stănilescu l-am întâlnit într-unul dintre restaurantele din Paralia, la Struga. Mi-a atras atenţia reclama în româneşte postată la intrare, dar şi oferta imbatabilă de ciorbe, printre ele preferată de români, cea de burtă. Cum ştiam că grecii nu au obiceiul să gătească aşa ceva, am hotărât să ocup o masă şi să comand. Ştiam că grecii au şi ei un fel de ciorbă de burtă, dar să ştiţi că nu seamănă deloc cu a noastră. E doar cu burtă de vită şi usturoi. Dar faptul că scria în română m-a cucerit. Şi... surpriză! Managerul localului, unul dintre ospătari şi un bucătar erau români. Silviu Stănilescu este cel care a preluat restaurantul în sezonul actual şi a venit cu meniuri balcanice, mulate pe profilul turiştilor care ajung în staţiune.

„În Paralia sunt în jur de 60 de localuri. Trebuia să fac ceva deosebit. Am mizat pe ideea de a nu-i copia pe alţii, ştiţi cum se spune: not follow the river. Am confirmarea că turistul din Bulgaria, Serbia, România, Ungaria vrea mâncare gătită, proaspătă pentru copiii lor. Primul lucru pe care l-am făcut când am preluat restaurantul a fost să dărâm uşa de la bucătărie. Patronul grec a înlemnit. I-am explicat că e foarte bine ca turistul să vadă cum se găteşte, că nu folosim cuptoare cu microunde, că pregătim mâncarea pe loc.” La Struga, criza nu se simte prea tare. Totuşi, Silviu recunoaşte că dificultăţile financiare ale Greciei afectează micile afaceri de familie pe care le au grecii pe litoral.

„Nu se mai pot fofila de taxe. Amenzile sunt de la 500 euro în sus. O dată la 10 zile vin controale. La ei, e o singură instituţie care verifică financiar şi din punctul de vedere al siguranţei alimentare. Dacă discutăm criza de acum, grecii vorbesc de o acţiune de sabotaj a nemţilor care au declanşat totul înainte de debutul sezonului estival. Şi cum grecii trăiesc din turism... lovitura a fost dură, dar, uite că turişti tot sunt.”

Câștigă destul de bine Silviu Stănilescu spune că a negociat salariul la sânge cu patronul grec. La fel şi pentru echipa pe care a adus-o din România. „Vorbim de un nivel de sala-rizare de peste 1.000 de euro pentru ospătar, 1.500 bucătar şi spre 2.000 euro pentru mine ca manager. Când am venit în mai, am făcut show seară de seară aici. Am încins hora românească în faţa restau-rantului, am făcut chiar eu un număr unic pe care îl fac în România. Sunt singurul care face asta. Se numeşte blind sabrage, tai sticla de şampanie cu sabia! E cu foc... e spectacol. Am atras turiştii şi cu asta. Păi, mai mult decât să aibă permanent restaurantul plin ce să-şi dorească grecul meu?! Restaurantul nu dă pe plajă, cum dau altele. Dar uite că alea sunt goale, şi eu care nu vând vedere la mare, ci mâncare bună, am clienţi.”

Silviu vine cu experienţă de peste Ocean. A lucrat ani de zile pe acelaşi post în SUA. „Nu era visul meu să vin să muncesc în Grecia. Am acceptat mai mult pentru familie. Sunt aici cu soţia şi copilul. M-am supus dorinţei lor şi uite că fac treabă bună aici.”

„Aş vrea să rămân aici chiar dacă se simte criza”

Alina Guran este de patru ani în Paralia, pe perioada verii. Primii ani a lucrat ca vânzătoare într-un magazin de bijuterii, iar de doi ani este ospătar la un beach bar. Practic, biroul ei este pe nisip, printre şezlonguri, cu picioarele în valuri.

„Câştigam anul trecut 700 de euro. Anul ăsta am nego-ciat un 900. Din ăştia, 200 îi dau pe chirie. Nu reuşesc să mă întorc acasă, în ţară, la final de sezon cu mai mult de 700-800 de euro, dar tot e mai bine. În Reşita, de unde vin eu, oraşul e mort. Nu ai ce munci! Şi mama e plecată în Austria la muncă. E asistentă medicală, un fel de infirmieră în sistemul lor de sănătate.”

Alina este însă dezamăgită de fluxul de turişti de anul acesta. „Drept urmare, nici ce adun din bacşiş nu mai e aşa mult. Păi, anii trecuţi, nu aveai loc să arunci un ac. Şi e aproape jumătatea lui august. Păi, până la finele lui septembrie, cât mai e!? Teoretic, atunci se încheie sezonul. Prost merge anul ăsta până acum!” Alina îmi povesteşte că de anul acesta paradigma financiară s-a schimbat şi pentru greci.

„În general, ce vedeţi în Paralia sunt afaceri de familie. Până acum nu plăteau niciun fel de taxă. Grecii nu erau obişnuiţi cu aşa ceva. Acum plătesc pe fiecare cameră o taxă. Nu le plâng de milă. Dar în astfel de afaceri în general lucrează toţi membrii familiei. Patronul meu, de exemplu, e poliţist. În timpul liber vine la beach bar.”

Alina speră, însă, să-şi urmeze visul. Într-un an termină şcoala postliceală de asistente medicale. „Mi-ar plăcea să profesez aici, deşi, pe lângă Paralia, ca începător în domeniul acesta câştigi puţin, cam cât primesc eu acum! Dar mi-ar plăcea!”

Viaţa în Grecia nu este însă confortabilă pentru români. Spun asta pentru că grecul este naţionalist până în ultima celulă a ființei sale. Radiografiind un pic zona, stând de vorbă cu cei care muncesc acolo, trag concluzia că grecilor nu le convine când ai noștri pun pe picioare propriile afaceri. Andreia Seceleanu se teme, de exemplu, de acte de vandalism. Tocmai de aceea a angajat un paznic, care doarme la ușa magazinului. Grecul îl vrea pe român subordonat, nicidecum egalul lui. Silviu Stănilescu este un caz aparte, pentru că și-a convins patronul să îi dea bani să facă un restaurant românesc. O investiţie de peste 20.000 euro! În Paralia, cred că cele mai întâlnite posturi ocupate de români sunt cele la agenţiile de turism. Multe tinere sunt ghizi pentru grupurile de turiști români.

Shopping de blănuri la 39 de grade Celsius

Ei, şi cireașa de pe tort este o bizarerie pe care eu abia acum am descoperit-o. Nu mi-a venit să cred când am descoperit în Paralia zeci de magazine de blănuri şi haine de piele. Prin majoritatea bate vântul, drept urmare nu înţelegeam care era sensul.

M-a luminat o româncă, venită în Grecia, la Paralia, acum 20 de ani. Acum este patroană de magazin. Vinde blănuri. „Păi, acum sunt puţine magazine. Criza şi situaţia cu Ucraina şi Rusia le-au decimat. Ca să vă faceţi o idee. În anii ’90, erau 350 de magazine de blănuri în Paralia! Acum mai sunt 60! Veneau rusoaicele special pentru blănuri în Paralia. Păi, vindeai de zece mii de euro pe zi! Acum, e mult mai slab. Rusoaicele nu prea mai vin, din cauza situaţiei.”

Aşa aflăm că hainele de blană sunt făcute în Kastoria, la 200 km de Paralia. Grecii sunt cei mai buni în tehnologia de argăsire a blănurilor care vin din Europa, Canada, America. Dau o raită prin magazinul Andreiei şi descopăr că reducerile au început. Cele mai ieftine, vestele de blană, care pornesc de la 150 euro, cea mai scumpă haină e cea de vizon negru. E premium, cum spun rusoaicele. Preţul porneşte de la 5.500 euro şi ajunge şi la 15.000 euro.

„Alături, este magazinul unor greci veniţi din Rusia. Sunt cei mai tari în materie de blănuri. Preţurile sunt sus. Mergem să vă arăt ce au! Acolo îşi opresc bogătaşii maşinile de lux şi merg să le cumpere amantelor haine de blană cât o garsonieră în Sibiu. O să vă arăt ce calitate au! E tezaur ce au acolo!” Zis şi făcut. Am dat o raită pe la Imperia. Am păşit, practic, în spaţiul unde opulenţa se vinde pe mii şi mii de euro.

Investiţie de 50.000 de euro. Vrea să-i recupereze în cinci ani

Andreia Secelean este de loc din Sibiu şi a plecat din ţară tot după un trai mai bun. Şi a reuşit. „Păi, m-am recăsătorit aici cu un grec venit din Rusia. Am reuşit prin trudă multă, fără bănci, să ne luăm casă, maşină, motor, tot ce ne trebuie! Reuşeam în ţară să fac asta? Nici gând! Mi-ar plăcea să mă întorc, dar ce să fac acolo?” O spune cu amărăciune. Îi e dor de casă, ba chiar vrea să-şi cumpere una la Sibiu. Până una-alta, magazinul de blănuri trebuie să meargă. Preţurile, comparativ cu cele din România, sunt la jumătate sau chiar mai mici.

„Am clienţi din România. Unii cumpără de câteva sute de euro, alţii, de mii de euro. Tocmai ce am primit comandă de la o avocată din Timişoara, o haină de leopard.” Andreia a deschis magazinul acum un an. Primele luni au fost dramatice.

„În primele 47 de zile nu mi-a intrat în magazin niciun client. Dar nu am disperat!” Investiţia în magazin a fost de 50.000 euro, spune Andreia, bani pe care a calculat că îi recuperează în 4-5 ani. Amatorii de blănuri pot da o raită prin Paralia la jumătatea lui septembrie, când sunt reduceri de 50% la blănuri şi de 30% la hainele de piele.