Potrivit unui anunţ al Expert Insolvenţă SPRL Filiala Bucureşti, lichidatorul judiciar al companiei, sunt scoase la vânzare prin organizarea de licitaţii publice activele aflate pe platforma fostului combinat chimic din Făgăraş. Acestea se vând în bloc, pornind de la valoarea totală de 16,4 milioane de euro.
Nitroporos era unul dintre combinatele chimice care făceau parte din grupul InterAgro, controlat de omul de afaceri Ioan Niculae. Alături de el, se mai regăsesc Amurco Bacău, Amonil Slobozia, Donau Chem Turnu Măgurele, Gaz Pro Chemicals Săvineşti şi Viromet Victoria, toate fiind închise în prezent.
Nitroporos este rezultatul fuziunii a cinci companii pe care Ioan Niculae le-a preluat în 2007, printr-un proces de privatizare, după ce intraseră în lichidare. Cele cinci societăţi alcătuiseră în trecut Nitramonia, producător de îngrăşăminte chimice şi explozibili. În 2009, când cele cinci companii s-au reunit în Nitroporos, combinatul avea peste 2.100 de angajaţi, urmând ca, doar doi ani mai târziu, numărul să scadă la 600 de salariaţi. În 2014, activitatea combinatului a fost oprită, iar în 2016, după doi ani de la intrarea în insolvenţă, Nitroporos a ajuns în faliment, ca urmare a datoriilor acumulate.
Businessul a trecut printr-o prăbuşire puternică începând cu anul 2013. Astfel, dacă în 2012 Nitroporos înregistra afaceri de aproape 50 de milioane de lei, un an mai târziu raporta doar 21 de milioane de lei, iar în 2014 – numai 6 milioane de lei, după cum arată datele de pe site-ul Ministerului de Finanţe.
În 2020, Ioan Niculae înaintase un calendar al redeschiderii combinatelor din grupul InterAgro, în care se preciza că, la Nitroporos Făgăraş, era în plan repornirea instalaţiei de amoniac şi a fabricilor de acid azotic şi azotat de amoniu îngrăşământ şi poros/ tehnic în primul trimestru din 2021, ceea ce nu s-a mai întâmplat.
Nitroporos avea ca activitate principală fabricarea îngrăşămintelor şi produselor azotoase, iar ca activităţi secundare fabricarea altor produse chimice anorganice de bază, fabricarea explozibililor, fabricarea altor produse din material plastic. În 2008, compania Gladwell, controlată de o companie înregistrată în Insulele Virgine Britanice, partener de afaceri al proprietarului InterAgro, a preluat un pachet de 60% din Nitroporos. Gladwell Energy, şi ea în faliment astăzi, avea ca obiect de activitate producţia de energie electrică.
„Vânzarea pachetului de active a fost aprobată în cadrul şedinţei adunării creditorilor Gladwell Energy SRL din 29.08.2022, prin organizarea de licitaţii publice cu strigare, pornind de la valoarea de piaţă rezultată în urma evaluării activelor”, se arată în anunţul actual de vânzare a activelor Nitroporos.
Activele celor două societăţi – Nitroporos şi Gladwell Energy, respectiv terenuri cu o suprafaţă totală de 2.328.653 mp şi construcţiile aferente, echipamente tehnologice, aparate şi instalaţii de măsurare, mijloace de transport, stocuri şi obiecte de inventar, sunt situate în Făgăraş, pe amplasamentul fostei platforme Nitramonia, în partea de nord-est a oraşului.
„Deşi este un context dificil, acest sector de activitate îşi consolidează poziţia strategică şi are perspective mari de creştere”, se mai menţionează în anunţul de vânzare.
Garanţia de participare la licitaţie este de 10% din preţul de pornire, iar pasul de licitaţie este de 100.000 de euro.
Grupul InterAgro a intrat în insolvenţă în 2016, iar în prezent se află în reorganizare judiciară, administrator judiciar fiind CITR. Businessul a fost înfiinţat în 1994 de omul de afaceri Ioan Niculae, ajungând în timp unul dintre cei mai mari jucători din agricultura românească. Compania exploata în 2016 peste 50.000 de hectare de teren arabil.