Advent mai are în România operaţiunile Zentiva, dar ca parte a unui portofoliu internaţional, nu ca o investiţie locală.
Dintre cei cinci, unii actori au renunţat la a mai investi în România acum ceva ani. Enterprise Investors şi Resource Partners însă, au realizat ultimele exituri în 2022.
Deşi e posibil ca aceşti investitori financiari să revină la un moment dat, ei astăzi nu mai au nicio companie autohtonă în portofoliu. Spre exemplu, oficialii Enterprise Investors, fond care a intrat local în 1999 şi a investit de-a lungul anilor în nume precum Orange România (telecom), Artima România (comerţ alimentar), Profi (comerţ alimentar), Macon Deva (materiale de construcţii) sau Noriel (retail, producţie, distribuţie de jucării), au spus în repetate rânduri că vor să facă noi achiziţii, dar acest lucru nu s-a întâmplat. Fondul şi-a concentrat atenţia pe piaţa-mamă, Polonia.
La fel a făcut şi Resource Partners, care însă până acum a avut un singur pariu local – lanţul de săli de fitness World Class. Businessul a fost vândut anul trecut.
Majoritatea celor mai activi investitori financiari din România de astăzi nu erau prezenţi pe plan local în urmă cu două decenii. Cei care făceau regulile în a doua jumătate a anilor ’90 şi la început de 2000 nu mai sunt nici pe departe la fel de vizibili acum, ba chiar unii şi-au şters România de pe propria hartă.
Cât de mult stă un fond de private equity într-o ţară depinde de mai mulţi factori, de la strategia sa de dezvoltare şi investiţii la contextul economic şi, mai departe, la modul în care evoluează o piaţă.
De aceea, unele fonduri pot să găsească şi după 20 de ani de activitate continuă ceva de cumpărat într-o ţară, în timp ce altele îşi rezumă întreaga participare la bussinessul unui stat la o singură preluare. Aceste exemple se referă la actorii care pariază pe alte pieţe decât cea mamă unde, de regulă, merg cei mai mulţi bani şi unde strategia de dezvoltare e gândită pe termen lung.
Sunt fonduri care însă, treptat, îşi restrâng activitatea puternic chiar şi acasă, astfel că ajung să nu mai facă achiziţii timp de mai mulţi ani şi, cel mult, îşi păstrează nişte firme în portofoliu sau chiar încearcă să facă exit şi în cazul lor. Spre exemplu, Axxess Capital, un jucător român de profil, nu a mai parafat de multă vreme niciun acord, activitatea fondului limitându-se la a administra unele companii rămase în portofoliu. În istoria sa, Axxess Capital a investit în peste 15 firme locale, fiind unul dintre actorii principali în perioada 2000-2015.
În câte companii investeşte un fond pe o piaţă diferă mult de la un jucător la altul. Numărul este mai mare în cazul fondurilor locale, pe când străinii au şi doar un singur pariu. Spre exemplu, polonezii de la Resource Partners au vândut – după mai multe încercări – reţeaua de săli de fitness WorldClass, liderul pieţei de profil, către africanii de la AIG. Dealul din acest an a însemnat că polonezii şi-au vândut prima şi singura (deci şi ultima) firmă locală din portofoliu. România a dispărut de pe harta Resource Partners după opt ani.
O strategie similară au avut şi americanii de la SigmaBleyzer, care au venit local în 2007, când au preluat Covalact, firmă activă pe piaţa de lactate. Timp de aproape un deceniu, fondul a făcut doar o tranzacţie de tip bolt-on - Lactate Harghita (companie absorbită de Covalact). În 2016, investitorul a vândut Covalact către gigantul francez Lactalis, mutare ce a însemnat că şi-a încheiat socotelile cu România.
Nici Enterprise Investors, nici Gemisa Investments şi nici Advent nu mai au companii autohtone în portofoliu.
În vara lui 2022, fondul de investiţii Enterprise Investors a vândut grupul românesc Noriel, activ în domeniul jucăriilor, către turcii de la Sunman Group. Exit-ul a avut loc la şase ani după ce fondul a preluat afacerea autohtonă cu activităţi în retailul, producţia şi distribuţia de jucării, în schimbul sumei de 24 mil. euro, conform datelor de la acea vreme. După această vânzare a Noriel, Enterprise Investors nu mai are nicio companie românească în portofoliu, iar asta în contextul în care acum circa un deceniu era unul dintre cele mai active nume de pe plan local.
Enterprise Investors este un fond activ în România de la finalul anilor ’90, în cele mai bine de două decenii de activitate investitorul a pariat 200 mil. euro pe companii precum Orange (telecom), Artima (actualmente Carrefour Market), SIVECO (IT), Macon Deva (construcţii), Profi Rom Food (comerţ alimentar) sau Smartree (HR). Acum, după vânzarea Noriel, Enterprise Investors nu mai are nicio companie locală în portofoliu, deşi a anunţat în multe rânduri că e în căutare de ţinte. Chiar şi după vânzare, oficialii fondului au spus că relaţia lor cu România nu se încheie aici.„Vom investi în continuare în România. Veţi mai auzi de noi“, a afirmat Bartosz Kwiatkowski, partener Enterprise Investors.
Jucătorii de tipul Enterprise Investors au o abordare regională şi îşi concentrează atenţia pe 1-2 pieţe. Alte fonduri sunt mai mari, au acoperire globală şi, astfel fac mutări într-un număr mai mare de ţări. Este cazul Advent, care a intrat în România în 1996 şi, 20 de ani mai târziu, a vândut ultima companie locală - Regina Maria. Advent mai are pe plaiuri mioritice Zentiva, dar ca parte a unui portofoliu internaţional, nu ca o investiţie locală.
Chiar şi fondul local Gemisa Investments a renunţat la a investi în România, doar că pentru el asta a însemnat că nu mai investeşte nicăieri, conform datelor ZF.
(sursa: Mediafax)