x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Investitii Legea business angels a fost lansată fără norme de aplicare

Legea business angels a fost lansată fără norme de aplicare

de Alina Botezatu    |    27 Iul 2015   •   15:44
Legea business angels a fost lansată fără norme de aplicare

Deși a intrat în vigoare din 17 iulie, legea investitorilor business angels, prin care aceştia primesc diverse facilităţi, nu poate fi aplicată. Motivul: nu are încă norme de aplicare.

Reprezentanţii Ministerului Economiei, Mediului de Afaceri şi Turismului ne-au precizat că, în prezent, se lucrează la normele de aplicare ale legii privind stimularea investitorilor individuali business angels (Legea nr. 120/2015), dar nu ştiu când vor fi gata acestea.
Marius Ghenea, antreprenor și investitor, ne-a spus că întârzierea acestor norme de aplicare nu le este benefică investitorilor individuali, dar nici nu le încurcă prea mult planurile, pentru că o investiție de acest gen nu se face de pe o zi pe alta, ci este nevoie de mult timp pentru analizarea proiectului, verificarea companiei, studii de piață etc. De asemenea, în condițiile în care beneficiile legii nu sunt imediate, este timp pentru publicarea normelor de aplicare.

O lege naivă, ruptă de realitate
Cristian Popescu, Managing Associate la casa de avocatură Popovici Nițu & Asociații, susţine că nu mai contează data la care vor apărea normele de aplicare ale legii business angels, deoarece modul în care a fost implementată la noi ideea de business angel este una proastă și ușor naivă, pentru că nu ține cont de realitățile pieței. Mai exact, este greu pentru o firmă să obțină profit în primii trei ani de activitate. În plus, scutirea de impozit pe profit este limitată doar la suma investită, ceea ce nu îl motivează pe un business angel.

Firmele, excluse de la investiții
O altă piedică în implementarea cu succes a legii este aceea că investițiile trebuie să le facă persoanele fizice, nu firmele, ceea ce este ineficient economic, ne-a subliniat avocatul. „Chiar dacă se vor adopta normele de aplicare, la modul în care este gândită legea nu o văd producând multe efecte în piață. Dacă vor cu adevărat să stimuleze inves¬tiţiile, autorităţile trebuie să modifice principiile legii”, ne-a precizat Cristian Popescu.

Pot fi investitori de tip business angels cei care investesc între 3.000 şi 200.000 de euro într-o firmă pentru cel mult 49% din acţiunile acesteia.

 

×