x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Investitii Moș Crăciun a venit mai devreme la Bursă

Moș Crăciun a venit mai devreme la Bursă

18 Dec 2020   •   12:18
Moș Crăciun a venit mai devreme la Bursă

Începutul lui Decembrie a fost promițător pentru Bursa de Valori București. Pe lângă faptul că volatilitatea indicilor s-a redus semnificativ în această lună, mai multe companii private și-au îndreptat ochii spre oportunitățile de finanțare oferite de piața de capital, viața Bursei de la București fiind marcată de câteva evenimente semnificative.

Este de consemnat așadar faptul că două companii românești au apelat la Bursă pentru a-și finanța planurile de dezvoltare.

Pe data de 8 decembrie a acestui an, obligațiunile corporative emise de Agroserv Măriuța, o companie 100% românească, au început să fie tranzacționate în cadrul Sistemului Multilateral de Tranzacționare. Firma, cunoscută prin brandul de lactate Lăptăria cu Caimac, a derulat în luna noiembrie un plasament privat prin care a vândut obligațiuni denominate în euro, în valoare de 3 milioane euro. Obligațiunile au scadență în noiembrie 2025 și o dobândă de 5,25%.

O zi mai târziu, acțiunile companiei autohtone de marketing afiliat 2Performant au început tranzacționarea pe piața AeRO din cadrul Sistemului Multilateral de Tranzacționare, iar pe data de 15 decembrie 2020, obligațiunile subordonate denominate în euro emise de Patria Bank au intrat la tranzacționare pe Piața Reglementată. Valoarea emisiunii este de 8.187.000 euro, cu o dobândă fixă de 6,5% plătibilă semestrial și cu scadență în octombrie 2028.

Așadar, statutul de piață emergentă, obținut în acest an, începe să-și arate primii muguri, ceea ce este de remarcat, mai ales în această perioadă destul de atipică pentru mediul financiar și economic. Acest lucru ne îndeamnă să privim cu optimism la anul ce urmează și, de ce nu, să ne gândim că Bursa de Valori București ar putea deveni, într-un viitor nu prea îndepărtat, un hub regional important.

Ovidiu Petru, expert al Autorității de Supraveghere Financiară în domeniul pieței de capital reamintește că bursele sunt emotive: 

”În perioade de criză, emoționalul devine tot mai pregnant în rândul investitorilor. Până în prezent bursa din România a reacționat firesc, cu perioade de scădere și de revenire, normale pentru o situație de criză. Dar este bine că Bursa de la București a obținut statutul de piață emergentă, iar Autoritatea de Supraveghere Financiară abordează cu toată seriozitatea chestiunea și are în lucru strategia pieței de capital, în parteneriat cu Ministerul de Finanțe și cu asistența OECD”, a mai precizat Ovidiu Petru, expert ASF în piață de capital.

×