x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Investitii Românii au investit peste 786 milioane lei în titlurile "Centenar"

Românii au investit peste 786 milioane lei în titlurile "Centenar"

07 Iul 2018   •   15:35
Românii au investit peste 786 milioane lei în titlurile "Centenar"

Românii au investit peste 786 de milioane de lei în titlurile de stat din cadrul Programului Tezaur - ediţia Centenar, 14.756 de investitori achiziţionând prin trezorerii titluri în valoare de 644,26 milioane de lei, iar 4.946 prin oficiile poştale, suma de 141,9 milioane de lei, a anunţat, sâmbătă, Ministerul Finanţelor Publice. 

 

"Ieri, 6 iulie 2018, s-a încheiat prima emisiune de titluri de stat lansată de Ministerul Finanţelor Publice în cadrul Programului Tezaur - ediţia Centenar, cu valoare de 1 leu, dobândă de 5% şi scadenţă la cinci ani, destinate exclusiv populaţiei. Titlurile de stat au fost achiziţionate prin unităţile operative ale Trezoreriei Statului, precum şi prin reţeaua de oficii poştale ale Companiei Naţionale Poşta Română, situaţia subscrierii fiind următoarea: prin trezorerii: 644.269.745 lei (număr de investitori 14.756); prin Poşta Română: 141.955.889 lei (număr de investitori 4.946)", se arată într-un comunicat al MFP. 

Astfel, volumul total de subscriere atins, la data de 6 iulie 2018, este de 786.225.634 lei. În perioada 15 iunie - 6 iulie 2018 titlurile au putut fi cumpărate de către persoanele fizice rezidente care au împlinit vârsta de 18 ani la data efectuării subscrierii, iar veniturile obţinute sunt neimpozabile. 

"Având în vedere interesul crescut al populaţiei faţă de această metodă de economisire, emiterea titlurilor de stat pentru populaţie va continua şi pe viitor, posibil şi cu alte maturităţi, până la epuizarea plafonului anual stabilit pentru anul 2018 la un nivel indicativ de 4 miliarde lei", se menţionează în comunicat. 

Ministerul Finanţelor Publice are în vedere în 2018 emiterea unui volum de titluri de stat pe piaţa internă în sumă de 48 - 50 de miliarde de lei, cu o structură a maturităţilor de circa 30%/70%, prin emiterea de certificate de trezorerie cu discont pe termene scurte, de până la un an inclusiv, obligaţiuni de stat de tip benchmark pe termene medii şi lungi, precum şi titluri de stat pentru populaţie prin intermediul unităţilor operative ale Trezoreriei Statului, în cadrul programului Tezaur cu un volum estimat de până la 8% din valoarea titlurilor de stat de emis pe piaţa internă, reprezentând aproximativ patru miliarde de lei. AGERPRES

×