Unul din trei respondenţi (29%) nu ştie că are o pensie administrată privat, deşi deţine un astfel de produs, se arată în studiul “Cât de des se gândesc românii la pensie”. Tendinţa este şi mai accentuată în rândul tinerilor cu vârsta de până la 25 de ani (cu un procent de 38%). Conform studiului, pentru majoritatea românilor, Pilonul 2 este singurul instrument financiar prin intermediul căruia economisesc pentru pensie. Astfel, 86% dintre respondenţi au declarat că nu economisesc constant pentru pensie prin intermediul altor instrumente financiare, fie pentru că nu reuşesc (62%), fie pentru că nici nu şi-au propus (23%). În aceste condiţii, Pilonul 2 reprezintă pentru cei mai mulţi români singura modalitate de economisire cu obiectivul suplimentării veniturilor la momentul retragerii din activitate.
Cu toate acestea, unul din trei participanţi la studiu nu ştie faptul că fondurile acumulate din contribuţia la sistem le aparţin, sunt colectate în conturi individuale şi nu sunt redistribuite actualilor pensionari, 44% nu cunosc exact nivelul procentual al/ procentul contribuţiei lunare, 44% nu ştiu că întreaga sumă acumulată şi randamentul realizat de administrator se vor întoarce la ei în viitor sub forma unei pensii suplimentare, iar 38% nu ştiu ce sume au acumulat până în prezent în conturile individuale.
În acelaşi timp, 46% dintre respondenţi nu sunt informaţi cu privire la faptul că suma economisită în contul individual va fi moştenită de familie în situaţia în care nu vor mai fi în viaţă la vârsta pensionării, iar peste un sfert nu ştiu că au opţiunea de a se transfera la un alt fond de pensii administrate privat.
“Pensia privată obligatorie (Pilonul II) este un instrument câştigat şi, deşi nu ştiu dacă o să trăim din pensiile private sau nu, este bine să ai bani puşi deoparte în acest sistem”, a declara Mişu Negriţoiu, preşedintele Autorităţii de Supraveghere Financiară (ASF). Acesta a mai precizat că Pilonul 2 ste un instrument pe care l-am câştigat şi pe care este bine să-l promovăm pentru că are legătură cu modelul cultural, cu educaţia financiară, cu ceea ce trebuie să facem pentru noi înşine, inclusiv să ne punem deoparte nişte bani pentru bătrâneţe. “Nu ştiu dacă o să trăim din pensiile private sau nu, dar este bine să ai acolo banii”, a explicat Negriţoiu.